x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii UNIC ÎN ROMÂNIA. Pădurea Letea

UNIC ÎN ROMÂNIA. Pădurea Letea

03 Mai 2016   •   10:27
UNIC ÎN ROMÂNIA. Pădurea Letea
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Cea mai veche rezervație naturală din România, Letea este singurul loc din Europa în care se întâlnesc liane. De asemenea, este cea mai nordica padure subtropicală din Europa. Pădurea Letea începe din zona de nord a satului Letea. Rezervația se întinde pe circa 3.200 de hectare.

 

Aici se găsesc 500 de specii de plante și peste 3.000 de specii de animale, dintre care mai mult de 2.000 sunt insecte, adică peste 70% din speciile de animale din Rezervatia Biosferei Delta Dunării, grindul Letea fiind considerat de specialisti drept unul din cele mai interesante medii naturale din România.

 

Pădurea Letea se află în partea de nord a Deltei Dunării, lângă satul Letea, la 23 de kilometri nord-vest de oraşul Sulina. Satul e legat de Sulina printr-un drum pietruit. De la Tulcea la Sulina se poate ajunge doar pe apă, cu navele clasice de pasageri sau nave rapide. De la Sulina la Letea puteţi veni atât pe apă, cât şi pe uscat, în jumătate de oră.

 

Întrucât Pădurea Letea este zonă strict prote­jată, accesul se face numai cu însoţitor - un agent al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. În caz contrar, riscaţi o amendă de 3.000 de lei.

 

Vă puteţi plimba prin pădure, prin satul Letea şi la Sulina, unde veţi admira farul şi portul. Amatorii de pescuit au la dispoziţie canalele Deltei şi Dunărea Veche sau lacurile din împrejurimi: Roşu, Roşuleţ şi Puiu. De asemenea, aici se organizează partide de vânătoare de mistreţi, iepuri şi fazani.
 

×