Cel mai mare ghețar subteran din țara noastră se află în Parcul Național Apuseni din județul Alba. Se clasează pe locul doi în Europa ca volum de gheață.
Peștera Ghețarul de la Scărișoara se află la aproximatv doi kilometri de localitatea Gârda de Sus și cuprinde un uriaș bloc de gheață ce are o vechime de peste 4.000 de ani.
În peșteră se coboară 48 de metri pe scări de metal ancorate în pereți, iar la intrare găsim aproape tot timpul anului zăpadă. De aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 de metri lățime și 17 metri înălțime.
Peștera este formată dintr-o singură încăpere cu o întindere totală de peste 700 de metri în mijlocul căreia se află blocul de gheață vechi de peste 4.000 de ani și cu un volum măsurat de 80.000 de metri cubi. Turiștii pot admira în peșteră stalagmite de gheață.
Unele sunt permanente, altele sunt prezente doar în perioada iernii. Temperatura din peșteră este foarte scăzută iar turiștii sunt nevoiți să se îmbrace gros chiar și pe timpul verii.
În diferite culturi și de-a lungul secolelor, oamenii și-au ridicat locuințe pentru ei și pentru familiile lor. Prin descoperirile făcute de-a lungul timpului de către specialiști, s-a observat faptul că...
Canapeaua este cel mai popular mobilier pentru relaxare. Fie că este vorba despre mobilierul unui hotel, vilă, birou, casă sau apartament, canapeaua este o parte integrantă a mobilierului tapițat. Poți co...
Numărul turiștilor care au vizitat în 2020 situl Sarmisegetusa Regia, din județul Hunedoara, a fost cu 10% mai mic decât cel înregistrat în 2019.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Hunedoara,...
Galerie Foto Una dintre căutările cele mai frecvente pe Google atunci când vine vorba despre certificatul de performanță energetică este "certificat energetic pret".
Datorită interesului mare pentru acest subiect în...
Cotidianul naţional Jurnalul devine de luni, 25 ianuarie, singurul ziar de investigații jurnalistice de maxim interes din România. În fiecare săptămână, ai 100 de pagini de anchete spectaculoase și reportaje...
Crizantemele sunt, cu siguranță, unele dintre cele mai întâlnite flori atât în buchete cât și în aranjamente florale. Cunoscute în popor ca fiind ”reginele toamnei”, crizantemele sunt flori foarte...
Să recunoaștem că subiectul videochat nu este chiar cel mai dezbătut la noi în țară. Oamenii tind să fugă de discuții care ating această industrie, în principal din cauza lipsei de informații sau din cauza...
Galerie Foto În cadrul noilor ansambluri rezidențiale, raportul suprafață-preț este foarte important. Confortul este un obiectiv-cheie urmărit de toți cei aflați în căutarea unei locuințe. Nu e de mirare, așadar,...
Căutați un furnizor sau vreți să vă aprovizionați acasă? Aflați care boabe sunt cele mai bune pentru espresso, americano și cappuccino
Cafea pentru business – cafea acasă
În caleidoscopul mărcilor...
Jurnalul de miercuri face lumină în cea mai apăsătoare problemă a românilor: noile contracte la energia electrică.
Din cele 28 de pagini ale Ghidului care apare mâine afli în exclusivitate:
- Cum să...
Galerie Foto Cel de-al șaselea sezon Burlacul, ce va fi difuzat în curând, la Antena 1, îl va avea pe Răzvan Fodor în ipostaza de prezentator, dar și sfătuitor pentru Andi Constantin în călătoria sa. Căsătorit de 11...
Cetatea Făgărașului păstrează aproape neatinse episoade întregi din istoria românilor, care astăzi pot fi admirate și chiar atinse, după secole. A fost apreciată ca a doua dintre cele mai frumoase cetăți...
Reprezentanții agențiilor care fac incoming – aduc turiști străini în țara noastră – cer autorităților din România să facă toate demersurile necesare, în perioada următoare, pentru a se putea reveni la ...
Televiziunea Română regretă dispariţia realizatoarei tv şi criticului de artă Ruxandra Garofeanu şi îi aduce un respectuos omagiu difuzând o serie de producţii in memoriam.
Cunoscut om de...
Luni, 18 ianuarie, de la ora 17:00, continuă seria episoadelor evenimentului online realizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România - „Săptămâna Presei Românești. Pagini...