x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Unic pe plaiuri mioritice. Tabăra de sculptură de la Măgura, muzeu în aer liber

Unic pe plaiuri mioritice. Tabăra de sculptură de la Măgura, muzeu în aer liber

09 Mai 2017   •   20:10
Unic pe plaiuri mioritice. Tabăra de sculptură de la Măgura, muzeu în aer liber

Localitatea Măgura, la 130 de kilometri de București, ascunde un muzeu în aer liber unic în Europa. Tabăra de sculptură de la Măgura se întinde pe o suprafață de 21 de hectare și cuprinde exponate realizate între anii 1970 – 1986 de către 163 de liceeni sau absolvenți ai Academiei de Arhitectură din București la initiaţiva sculptorului Gheorghe Coman. Pe cele 21 de hectare se întind în total 256 de sculputuri a căror restaurare a fost începută de Muzeul Județean de Istorie. Cele 16 ediții semnifică 16 secole de atestare documentară a Buzăului (376 – 1976). Proiectul a fost susţinut de Uniunea Artiştilor Plastici din România, pentru a marca 16 secole de la prima atestare a oraşului Buzău. Programul prevedea ca vreme de 16 ani, câte 16 sculptori, să vină la Tabăra Măgura din judeţul Buzău, unde, timp de două luni fiecare participant urma să creeze o sculptură, pe o temă la alegere, într-un bloc de piatră pe care îl primea prin tragere la sorți. Se spune că în zonă se întâmplă fenomene paranormale. La jumătate de oră de mers pe jos prin pădure se află Schitul Cetățuia și tot aproape de tabără se poate vizita și Mănăstirea Ciolanu.

×
Subiecte în articol: magura