x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cetatea Târgoviștei devine „Sighișoara” sudului

Cetatea Târgoviștei devine „Sighișoara” sudului

de Diana Scarlat    |    06 Sep 2024   •   08:20
Cetatea Târgoviștei devine „Sighișoara” sudului

Zilele Cetății Târgoviște transformă vechea capitală a Valahiei în cea mai importantă destinație turistică din sudul țării, în acest weekend. Evenimentele care s-au organizat în ultimii ani la Târgoviște au reușit să atragă turiști români și străini, lansând un nou trend legat de orașul de lângă București. Acest trend al evenimentelor organizate în cetate a-nceput la Sighișoara, apoi s-au extins la Râșnov, au preluat conceptul marile cetăți din Transilvania, precum Brașovul, Alba Iulia și Sibiul, iar în ultima perioadă au început să se dezvolte pe baza aceluiași concept orașe precum Suceava și Constanța. Târgoviște nu este mai puțin atractiv, din punct de vedere cultural, ci doar a fost mai puțin promovat ca destinație turistică, deși adevărata cetate a marilor voievozi români se află aici, iar cei care sunt pasionați de domnitorul Vlad Țepeș ar trebui să-i caute faptele de vitejie în jurul Turnului Chindiei, nu la Bran și nici măcar la Sighișoara.

Concertele pe scena de lângă Turnul Chindiei au devenit faimoase, în ultima perioadă. Parcul Chindia, care a fost amenajat în prelungirea Curții Domnești a Târgoviștei, în centrul actual al orașului, este unul dintre cele mai frumoase din România, având potențial maxim de atragere a turiștilor din țară și din străinătate, nu doar din județul Dâmbovița.

Întregul oraș este un adevărat muzeu în aer liber, cu bijuterii arhitecturale în stil brâncovenesc și neoromânesc, iar centrul vechi poate concura oricând cu cele din București, Brașov, Sibiu sau Craiova, chiar dacă este de mai mici dimensiuni.

În această perioadă, Zilele Cetății Târgoviște transformă orașul în centru cultural. Seria evenimentelor a-nceput pe 28 august și va continua până pe 8 septembrie, când va fi sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului - Sfânta Maria Mare, cum este denumită popular sărbătoarea creștină. 

În toată această perioadă, la Târgoviște se organizează în continuare ateliere și activități de divertisment pentru copii și tineri, spectacole pentru toate categoriile de vârstă, iar punctul culminant va fi atins în acest weekend, când Parcul Chindiei va găzdui o serie de concerte susținute de artiști foarte apreciați de public.

Trei seri de concerte, lângă Turnul Chindiei

Astăzi, de la ora 18.30, în Parcul Chindiei, începe seria de concerte. Vor urca pe scena din spatele Turnului Chindiei Twice Louder, Eternasy, Lovebite și Provincialii, iar seara se va încheia pe Lacul Chindia, cu un spectacol inedit de lasere și holograme 3D, proiectate pe un ecran pe apă - o noutate pentru Târgoviște.

Concertul de sâmbătă, 7 septembrie 2024, va fi unul de muzică populară, atât adusă în contemporaneitate de Maria Buză și Taraful George Pătrașcu, cât și complet autentică, în interpretarea Corneliei și a lui Lupu Rednic. 

Duminică, 8 septembrie, începând cu ora 18.30, Parcul Chindia va găzdui concertul extraordinar susținut de artiștii Lora, Trooper, Faydee și Carla’s Dreams. Seria evenimentelor se va încheia cu un spectacol cu drone și artificii.

Activități în tot orașul 

Se organizează și competiții sportive (fotbal, tenis), expoziții de pictură, sculptură și fotografie, târguri de carte, de anticariat și de meșteșugari, în mai multe locuri din oraș. Copiilor li se oferă tururi organizate la Grădina Zoologică - situată la intrarea în parc. Vor putea viziona și filme animate ale unor povești nemuritoare, cu intrare liberă pentru ei, la Cinema Independența. Cei mici sunt invitați și la ateliere de muzică, dans și teatru. 

Pentru că orașul este cu adevărat un mare monument de arhitectură, la seria de evenimente participă și Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest, cu o expoziție a proiectelor de arhitectură din cadrul Anualei BIOM 2024. Pentru cei care iubesc tehnologia de ultimă generație și invențiile, Colegiului Național „Constantin Carabella” din Târgoviște a pregătit un stand expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction.

„Trendul Dracula” s-a mutat în Transilvania

Despre istoria acestor locuri nu s-a vorbit prea mult, după 1990. „Trendul Dracula” s-a mutat în Transilvania, în cetățile țărănești, cum e Sighișoara, la Bran, unde castelul a fost prezentat ca fiind al lui Vlad Țepeș - deși nu are nicio legătură cu domnitorul Țării Românești -, sau la Brașov, cetatea Korona fiind legată de el prin legile pe care le-a impus sașilor și secuilor, de unde i s-a tras și faima de „vampir”, prin poveștile scornite de cei prejudiciați atunci de prigoana voievodului, bazate pe folclorul nordic.

Puțini știu că una dintre cele mai cunoscute bătălii din istoria Europei, atacul de noapte al lui Vlad Țepeș, a avut loc foarte aproape de Turnul Chindiei. Sau că unele biserici vechi din oraș sunt de pe vremea domnitorului atât de îndrăgit astăzi de românii și de străinii care îi caută urmele prin Transilvania.

Excursii spre satele de sub Bucegi

Târgoviște devine o destinație perfectă pentru cei care își doresc să petreacă măcar un weekend plin de culoare, cu evenimente culturale. Dar de aici se poate merge către nordul județului Dâmbovița, spre Bucegi, pentru excursii în mijlocul naturii. Cei care caută cazare, pot găsi oferte foarte bune atât în Târgoviște, cât și în comunele învecinate, până spre Sinaia. 

Este locul ideal mai ales pentru bucureștenii care își doresc o minivacanță și nu au timp să plece în zone mai îndepărtate. De exemplu, un weekend cultural în Târgoviște și câteva excursii în zonele de deal și de munte din nordul județului se pot face și în timpul anului școlar, și în extrasezon, departe de aglomerația de pe Valea Prahovei sau de blocajele de pe Valea Oltului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×