Este ocrotitoarea soţiilor şi mamelor ale căror bărbaţi sau copii trăiesc departe de Dumnezeu, rătăcind pe căi greşite.
S-a născut în anul 322, în Tagaste, Africa de Nord, într-o familie creştină și a decedat în anul 378, fiind înmormântată în Ostia, din sud-vestul Romei. A fost căsătorită cu un demnitar păgân, Patricius. El își jignea și bătea frecvent soția iar aceasta tăcea și se ruga la Dumnezeu. Când bărbatului îi trecea mânia, femeia îi explica motivul. El își dădea astfel seama că este nedrept iar ea avea răbdare și smerenie și o aprecia. De-a lungul anilor a început să fie și el îngăduitor și a trecut la creștinism.
Sfânta Monica și Patricius au avut împreună trei copii: Augustin, Navigius şi Perpetua. Fata a rămas văduvă și s-a călugărit, devenind stareță la o mânăstire din Hippona. Augustin a dus o viață de plăceri în tinerețe iar apoi a început să se apropie de Dumnezeu. A deschis o școală de retorică în Cartagina. Printre scrierile sale cele mai cunoscute sunt "Despre Trinitate", la care a lucrat 14 ani, "Despre cetatea lui Dumnezeu", "Retractărilor" și "Confesiunile".