Acum, pentru toate vîrstele e vremea pepenelui roşu…

Un fruct care creşte din abundenţă şi la noi
Românii, ca aproape toate popoarele de pe planetă, sînt mari amatori de pepene roşu, un fruct cultivat pe suprafeţe întinse în anumite zone ale ţării şi consumat în cantităţi apreciabile pe tot parcursul verii şi o bună bucată din toamnă.

Un fruct care creşte din abundenţă şi la noi
Românii, ca aproape toate popoarele de pe planetă, sînt mari amatori de pepene roşu, un fruct cultivat pe suprafeţe întinse în anumite zone ale ţării şi consumat în cantităţi apreciabile pe tot parcursul verii şi o bună bucată din toamnă. Un cunoscut explorator al Africii, David Livingstone, îl găsea abundînt în zona deşertului Kalahari, de unde se pare că îşi trage originea. Denumit de aborigeni pepene tsamma, creştea aici în sălbăticie, un singur vrej ajungînd să poarte cam o sută de fructe, e adevărat, de dimensiuni mai mici decît cele cunoscute azi în piaţă.

De ce “watermelon”?

O coajă subţire, dar rezistentă, de culoare verde compact sau vărgat, şi o cantitate impresionantă de miez zemos, dulce, cel mai adesea colorat în roşu, roz sau galben, mai rar în portocaliu. Englezii îi spun watermelon tocmai pentru că în Africa, unde se pare că îi sînt originile, acest fruct era o importantă sursă de apă în dieta indigenilor. Nu ştim cu exactitate de cînd a început omul să cultive pepeni, dar doi mari egiptologi, Zohary şi Hopf, au confirmat culturile de pe valea Nilului cam cu două milenii înainte de Hristos.

Puţini ştiu că numeroase seminţe de pepene au fost găsite şi în mormîntul lui Tutankhamon. Cam din secolul al X-lea, pepenele era deja cultivat în China (care este astăzi, de altfel, cea mai mare producătoare de pe glob), iar din secolul al XIII-lea a fost adus în Europa, o dată cu invazia maurilor. Cuvîntul watermelon a intrat în English Dictionary în 1615.

Povestea americană

Cele mai credibile surse plasează prezenţa pepenului roşu în America indienilor aborigeni încă din anul 1500. Primii exploratori francezi au găsit nativii de pe continent cultivînd pepeni pe valea fluviului Mississippi, iar pe la 1620 sînt confirmaţi primii plantatori în Massachusetts. Un istoric al alimentaţiei, John Egerton, crede că primele seminţe au fost aduse de sclavii africani, dar şi de primii colonişti europeni.

Un cunoscut horticultor, Jerry Parsons, împărtăşeşte aceeaşi idee şi menţionează fermele care apar pe continentul nord-american în Florida (1664), pe valea rîului Colorado (1799), statele din Midwest (1673), Connecticut (1747). Charles Frederic Andrus a fost horticultorul care a selecţionat şi creat o specie de pepene foarte rezistentă la boli, cunoscută astăzi peste tot în lume drept “pepenele verde din Charleston” sau “Charleston Grey”. Astăzi în peste 44 de state americane, pepenele verde se cultivă la scară comercială, cele mai mari producătoare fiind Georgia, Florida, Texas, California şi Arizona.

Calităţi remarcabile

Pepenele roşu se mănîncă proaspăt, uşor răcit. Sucul obţinut din el este foarte apreciat în sucurile de vară, precum şi la prepararea unor arome speciale. Este un furnizor important de vitamina C şi vitamina A pentru organism, dar şi de vitamina B6, B1, potasiu şi magneziu. Fructul cu miez roz conţine un antioxidant esenţial, lycopena. De reţinut şi faptul că primul aminoacid extras din pepene şi temeinic analizat a fost citrullina. Excesul acestuia în organism poate crea dereglări ale ciclului ureic.

Pepenele roşu este utilizat şi sub alte forme: poate fi murat sau transformat în peltea. Chinezii pregătesc o delicioasă mîncare din pepene preparată cu ulei de măsline, usturoi, boia de ardei iute, zahăr şi rom. Specialităţi pregătite din pepene roşu sînt foarte apreciate în Rusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia şi, desigur, România.

Seminţe, varietăţi

O varietate, pepenele galben, este foarte apreciată şi pentru valoarea nutritivă a seminţelor, foarte bogate în grăsimi şi proteine. Există varietăţi special cultivate pentru cantitatea şi calitatea seminţelor, considerate în multe zone de pe glob un aliment consistent, la concurenţă cu seminţele de floarea-soarelui.

Seminţele de pepene sînt utilizate în zone din vestul Africii pentru obţinerea unui ulei folosit la anumite preparate culinare. Pepenele este cultivat intens în peste cincizeci de varietăţi. Cele mai cunoscute sînt “Carolina Cross”, “Yellow Crimson Watermelon” şi “Orangeglo”. Alte varietăţi mai puţin cunoscute, dar la fel de apreciate pentru caracterul exotic sînt “Moon and Stars”, “Cream of Saskatchewan”, “Melitopolski” sau “Dansuke Watermelon”.

Din Vietnam?

Legende vietnameze spun că pepenele a fost descoperit aici încă din vremea Dinastiei Hung. Un rege exilat pe o insulă aridă a fost asigurat că, dacă va rezista acolo şase luni, va fi reprimit în ţară. Rugîndu-se pentru supravieţuire, a fost surprins să primească o sămînţă de la o pasăre măiastră. Era o sămînţă de pepene, pe care a plantat-o obţinînd fructele salvatoare pe care le-a numit “dura  tay”, adică “fructul din vest”, punctul cardinal de unde apăruse pasărea.

Referinţe culturale

Pepenele roşu a devenit simbol pentru multe zone culturale în toată lumea, utilizat cu ocazia unor variate sărbători. Mexicanii îl asociază cu moartea la festivităţile Dia de los Muertos. Asiaticii îl apreciază la sărbătorirea Anului Nou, considerînd norocoasă culoarea miezului. Fruct foarte popular în sudul SUA, invocat mai cu seamă de afro-americani pentru a sesiza accentele rasiste ale societăţii. Pepenele se goleşte de miez şi, decupat caricatural, devine simbol pentru alungarea strigoilor. Fructul a fost pictat în diferite stiluri şi maniere, cîntat pe ritmuri country sau folosit drept etichetă politică pentru grupările de “verzi” şi ecologişti.