Aerul condiţionat, din China antică pănă în Florida

Despre importanţa şi utilizările moderne
În accepţiunea modernă, sintagma "aer condiţionat" se referă cel mai adesea la răcirea şi dezumificarea aerului dintr-un spaţiu interior, având drept scop esenţial sporirea confortului.

Despre importanţa şi utilizările moderne
În accepţiunea modernă, sintagma "aer condiţionat" se referă cel mai adesea la răcirea şi dezumificarea aerului dintr-un spaţiu interior, având drept scop esenţial sporirea confortului. În sens mai larg, expresia poate defini orice proces de răcire sau încălzire, ventilare sau dezinfecţie ori alte procedee prin care se intervine asupra calităţii aerului dintr-o incintă. Instalaţiile de aer con­diţionat moderne, intrate în uz larg pe la începutul se­colului al XXI-lea, au însă o istorie foarte veche, care se duce către începuturile civilizaţiei.

Din Roma antică în Egipt

Ideea de a răci aerul din interiorul casei în perioada de vară vine din vremea Imperiului Roman. Clădirile patricienilor din Roma antică aveau zidurile străbătute de un sistem sofisticat de canale prin care curgea apa rece, venită din apeductul central. În felul acesta, temperatura din inte­rior era coborâtă semnificativ.  

Un principiu asemănător era folosit şi în Persia medievală, unde se utilizau cisterne cu apă sau chiar turnuri de vânt pentru răcirea pereţilor. În secolul al II-lea, inventatorul chinez Ding Huan a creat un sistem giratoriu pentru a produce… aer condiţionat. Sistemul era compus din şapte roţi, având fiecare diametrul de aproximativ trei metri şi era acţionat manual.  

După anii 700, în vremea dinastiei Tang, împăratul Xuanzong avea în palatul imperial o "sală rece", unde se folosea un sistem de palete ce se roteau prin forţa apei, introducând în interior aer răcoros şi umidificat. Sisteme de răcire a încăperilor erau frecvent folosite în Egiptul medieval, descrise în amănunţime de Abd al-Latif al-Baghdadi (anul 1200), care ne spune că aproape toate casele din Cairo erau ventilate cu instalaţii care costau între 1 şi 500 de dinari, în funcţie de dimensiuni şi de eficienţă.

Traseul unei mari invenţii

Marele fizician şi chimist englez Michael Faraday a descoperit, în 1820, că poate răci aerul dintr-o incintă prin evaporarea amoniacului lichefiat şi comprimat. Utilitatea şi aplicabilitatea acestei descoperiri aveau să se releve peste câteva bune decenii, dar pionieratul rămâne. La 1842, un medic din Florida, John Gorrie, a folosit pentru prima oară tehnica de comprimare a amoniacului pentru a produce gheaţa cu care răcea aerul din saloanele spitalului din Apalachiola. Deţinând patentul maşinii de fabricat gheaţă (1851), un adevărat visător, Gorrie spera că folosind unităţi de producţie suficient de mari va putea "răcori" clădiri întregi, ba chiar şi tot oraşul… Probleme de finanţare a investiţiilor, precum şi moartea sa timpurie (1855) au făcut ca dezvoltarea acestei idei generoase să mai întârzie 50 de ani.  

În 1902, Willis Haviland Carrier a inventat primul aparat electric de aer condiţionat, destinat la început răcirii spaţiilor industriale pentru mărirea randamentului muncii. Instalaţiile, montate în propria sa tipografie, au cunoscut imediat un succes răsunător şi trecerea la apartele pentru birouri sau apartamente a fost doar o chestiune de timp. Boom-ul comercial s-a produs prin anii 1850, iar "Carrier Air Conditioning Company of America" a fost firma care a introdus aerul condiţionat în interiorul automobilului şi a produs pe scară industrială primele instalaţii destinate caselor particulare.

Marele devorator de ozon

Denumirea de "aer condiţionat" vine de la Stuart W. Cramer, cel care a introdus un sistem inovator de umi­dificare a aerului în fabricile sale textile din Charlotte, North Caroline. Constatând faptul că materialul textil este mai uşor de prelucrat în condiţii de umiditate, el a utilizat evaporarea apei (instalaţiile se mai numeau şi  "water conditioner").  

Din punct de vedere tehnic, primele condiţionere şi refrigeratoare au utilizat gaze volatile, precum amoniacul, methilchloridul sau propanul, acesta din urmă fiind repede exclus, pentru că putea produce accidente fatale. Thomas Midgley Jr a descoperit în 1928 un gaz clorofluorocar­bonic (CFC) pe care l-a denumit freon. Trustul DuPont, proprie­tarul trademark pentru freon, a produs şi utilizat decenii întregi acest tip de gaz netoxic pentru om, până când cercetări moderne au demonstrat că el distruge ozonul din atmosferă. O variantă hidrogenată (HCFC) continuă să alimenteze instalaţiile de aer condiţionat, dar unele componente moleculare (R11, R12) nu se mai produc pe teritoriul SUA. Cercetări de ultimă oră au făcut posibilă apariţia unui refrigerator din clasa R410A, nepoluant şi care nu devorează ozonul, care a primit numele de Puron. Evident, cercetările pentru îmbunătăţirea acestuia continuă.

Aerul condiţionat din apartament este bine­fă­cător în timpul canicular pentru copiii de vârste mici şi pentru bătrâni. Confortul termic a ajuns un deziderat normal al omului modern, el încetând de multă vreme să fie considerat un lux.