Am înghiţit cheia de boltă…

Când eram mai tânăr şi la trup curat (vorba cântecului…), o expresie mult îndrăgită de corul lăudătorilor societăţii socialiste multilateral dezvoltate era… cheia de boltă.

Când eram mai tânăr şi la trup curat (vorba cântecului…), o expresie mult îndrăgită de corul lăudătorilor societăţii socialiste multilateral dezvoltate era… cheia de boltă. În arhitectură, bolta unei arcade are un element central, cu rol extrem de important în stabilitatea cuplului de forţe ce susţine arcada. Acest element este întotdeauna puternic evidenţiat prin dimensiuni, dar mai cu seamă prin elemente ornamentale puternic evidenţiate. Această piesă este cheia de boltă, suma forţei cu esteticul, elementul în egală măsură impunător şi frumos pe care nu numai că nu-l poţi trece cu vederea, dar eşti obligat să-i recunoşti valoarea, să-l respecţi, să-l lauzi şi să-l cânţi…

Prin urmare, politica partidului era cheia de boltă a viitorului luminos, industria grea era cheia de boltă a economiei, gândirea genialului conducător era cheia de boltă a propăşirii neamului sau ştiinţa era cheia de boltă a oricăror cuceriri revoluţionare. Aşa cum se întâmplă întotdeauna, abuziv şi adeseori impropriu ori chiar ridicol folosită, sintagma a sfârşit prin a-şi pierde orice valoare simbolică, a căzut în desuet şi a intrat în argoul miştocarilor autohtoni. Acum, după o bucăţică destul de consistentă de democraţie, mie unul (o spun cu toată răspunderea) mi s-a cam făcut dor de o cheie de boltă. De un reper stabil care să devină punct de referinţă. De o piesă reprezentativă ce poate conferi siguranţă şi care poate fi admirată fără reţinere. Constat însă cu amărăciune că fac parte din generaţia care a înghiţit, ca pe un hap amar, cheia de boltă…