x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Avantaje și dezavantaje pentru o centrală termică termică în condensare

Avantaje și dezavantaje pentru o centrală termică termică în condensare

11 Noi 2021   •   11:58
Avantaje și dezavantaje pentru o centrală termică termică în condensare

Indiferent de cât de revoluționară este tehnologia și de cât de multe avantaje ne aduce pe termen lung, niciun lucru bun nu vine fără un preț. Același lucru se aplică și centralelor termice în condensare care deși au schimbat complet modul în care ne încălzim locuințele, au și câteva dezavantaje. Despre acestea, dar și despre avantajele acestor centrale discutăm în rândurile următoare.

Avantaje pentru montajul unei centrale termice în condensare

Primul și cel mai important avantaj al unei centrale termice în condensare este tehnologia de condensare care a revoluționat complet modul în care ne încălzim locuințele. Datorită acestei tehnologii, centralele noastre sunt mai eficiente, consumă mai eficient gazul, generează costuri mai mici și ne oferă un confort mai crescut.

O centrală termică în condensare Viessmann Vitodens va avea o durată de viață mult mai mare decât o centrală termică simplă. Acum, în funcție de producător, de materialele folosite sau de anul în care a fost fabricată, centrala poate chiar să garanteze și 20 de ani de funcționare.

Dacă nivelul consumului de gaz este mai scăzut, înseamnă că și nivelul de poluare este mai mic. Pentru unii este important și faptul că o centrală în condensare este mai silențioasă. Gazul ars este reutilizat datorită sistemului de condensare, iar această tehnologie încă ne uimește.

Seria de centrale termice în condensare a adus pe piața din România numai produse inovatoare, ce sunt simplu de montat, de dimensiuni mult mai reduse, au condiții minime de respectat când vine vorba de montaj și pot fi foarte ușor de administrat chiar de către proprietarul locuinței.

Dezavantaje ale centralelor termice în condensare

Pentru un produs inovator și care a schimbat complet modul în care ne încălzim locuințele, este evident că prețul nu putea fi decât ceva mai mare și că vei avea nevoie de un buget crescut la achiziție, dar și la montaj. Deși am trecut asta ca fiind un dezavantaj, adevărul este că în timp, cheltuiala mare se va amortiza și vei ajunge chiar să economisești mai mulți bani decât ai investit inițial.

Al doilea dezavantaj important ce trebuie menționat când vine vorba de centralele termice în condensare este că nu vei putea să realizezi singur montajul acestor centrale. Există unii clienți care se consideră meșteri și consideră că decât să plătească o firmă de montaj, aleg să monteze singuri întreg sistemul centralei. 

Acest lucru este greșit deoarece din punct de vedere legal, ești obligat să respecți regulile care spun că montajul trebuie realizat numai de către o echipă de specialiști. Evident, montajul nu este nici el ieftin, iar dezavantajul costurilor se simte și aici. 

 

×