La noi în ţară sunt din ce în ce mai mulţi pasionaţi de orhidee. Însă, fără să vrem să vă descurăjam, nu e deloc simplu. Ne referim la calitatea şi sănătatea plantelor şi la materialele necesare îngrijirii lor care lipsesc de pe piaţa noastră.
Pe lângă faptul că se apropie cu paşi repezi Sărbătorile de iarnă, această lună oferă şi o altă bucurie pentru iubitorii de flori: un sortiment mai variat de orhidee în mai toate magazinele de specialitate. Marile hypermarketuri au orhidee la preţuri promoţionale sau la reduceri, altele încântă publicul cu expoziţii cu vânzare. Frumos obicei, dar nu sfătuim pasionaţii să se grăbească în a le achiziţiona. Mai întâi verificaţi dacă plantele sunt sănătoase.
VERIFICAŢI SĂNĂTATEA PLANTELOR
Câteodată, supraveghetorii magazinelor nu vă permit să cercetaţi atent plantele pe care le cumpăraţi. Va trebui să le spuneţi că altfel nu le cumpăraţi. Se întâmplă frecvent la orhidee ca plantele în sine să arate bine, dar în ghiveci rădăcinile să fie putrezite.
Mai sunt cazuri în care plantele sunt atacate de dăunători: păduchi lânoşi, păianjeni roşii sau alţii. Dacă luaţi plante cu rădăcini putrezite, e bine să fiţi conştienţi că reînrădăcinarea orhideelor este dificilă şi solicită anumite materiale şi condiţii de mediu. O plantă invadată de păduchi lânoşi poate fi curăţată cu duşuri insistente cu apă călduţă şi prin tamponare cu spirt. Însă, vă daţi seama, prima ei înflorire este compromisă. Jeturile de apă rup florile graţioase, iar spirtul face ca florile rămase să se treacă mai repede. Aşadar, atenţie mare!
MATERIALE
Pentru o bună întreţinere a orhideelor aveţi nevoie de soluri speciale cu scoarţă şi perlit de grădinărit, sphagnum fin, îngrăşăminte pentru orhidee cu microelemente, ghivece transparente sau suspendate din lemn, ghivece de lut (mască pentru stabilitate la momentul înfloririi).
Pentru ca o plantă să se păstreze sănătoasă are nevoie de îngrijiri constante, fără şocuri, şi de nişte condiţii de mediu adecvate (umiditate la rădăcină şi în aer, lumină fără soare direct, temperatură asociată sezonului etc.). O să vedeţi că pe unele nu le găsiţi pe piaţa noastră şi, deci, va fi nevoie să le aduceţi de la furnizori din UE la preţuri deloc modice.
Citește pe Antena3.ro