x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Beneficiile pe care le ai dacă te muți la țară

Beneficiile pe care le ai dacă te muți la țară

05 Feb 2021   •   14:40
Beneficiile pe care le ai dacă te muți la țară

Pentru mulți, mediul urban devine, cu trecerea timpului, insuportabil, iar din această cauză caută o atmosferă mai liniștită pentru a se îndepărta de traficul, aglomerația și stilul de viață haotic de la oraș. Poate și tu te afli printre aceștia și iei în considerare să te muți definitiv la țară. Această decizie trebuie cântărită bine înainte, pentru a nu regreta mai târziu. Totuși, iată ce beneficii și oportunități ți-ar putea aduce mutatul la sat, dacă îți dorești să scapi cu adevărat de „jungla” de betoane.

Calitatea superioară a aerului

Aerul de la țară este, cu siguranță, mult mai curat decât cel de la oraș, unde nivelul de poluare este unul ridicat. Să trăiești zilnic într-un mediu în care natura își face simțită prezența sună tentant. Mai precis, un loc în care predomină florile, pomii, iarba, iar calitatea aerului este superioară comparativ cu mediul urban, unde, din cauza poluării atmosferice, riscul problemelor respiratorii și cardiorespiratorii crește. Deci, dacă vrei să respiri aer curat, mai ales pe cel de munte, ia în calcul mutatul într-o zonă rurală.

 

Oportunitatea de a mânca sănătos și curat

Dacă alegi să te muți la țară, mai mult ca sigur îți dorești să ai propria grădină, cu fructe și legume, pe care să le consumi proaspete. Pe lângă acest aspect, probabil ai nevoie și de o carne sănătoasă și curată. Până să ai o fermă în adevăratul sens al cuvântului, poți începe să crești câteva păsări, care îți vor asigura mâncarea aceea autentică și gustoasă specifică mediului rural. De exemplu, un pui de carne îți asigură calitatea pe care o cauți la alimentele bio. Poate că efortul este mai mare, atunci când cultivi legume sau crești animale de unul singur, dar răsplata este pe măsură, pentru că vei adopta un stil de viață sănătos.

 

Scapi de zgomot

Un alt beneficiu important al mutatului la țară este lipsa zgomotului de care, probabil, te-ai săturat deja, dacă locuiești într-un oraș aglomerat. În locul sunetului de pickhammer, vei auzi ciripitul păsărilor. Dimineața, când îți vei savura cafeaua, nu vei mai fi deranjat de bormașina vecinului de deasupra. De asemenea, vei scăpa și de claxoane, sirene sau de muzica dată la maximum. În sfârșit, într-un final, vei descoperi ce înseamnă liniștea și te vei bucura de pacea pe care ți-o oferă natura.

 

Scapi de cozile din trafic 

Exact. Odată ce vei părăsi orașul, pe drumurile de țară nu vei mai sta bară la bară și nu vei mai pierde zeci de minute așteptând la semafor. Practic, vei câștiga timp și vei scăpa și de stres. Nu o să mai cauți rute ocolitoare, nu o să mai fii claxonat, nu vei mai aștepta să ți se acorde prioritate. Pur și simplu, gândul că ai scăpat de trafic și aglomerație te va relaxa.

Munca fizică te menține sănătos

Un alt aspect important este faptul că îți vei petrece majoritatea zilei în natură, la aer curat, unde vei munci fizic. Astfel, îți vei duce treaba până la capăt și vei face și mișcare simultan. În felul acesta, o să te menții în formă, iar sănătatea ta va avea de câștigat de pe urma activităților din gospodărie. Deci, nici nu va mai trebui să mergi la sala de fitness.

 

Mutatul la țară are numeroase beneficii, dacă locuitul la oraș nu te mai încântă și nu te mai motivează viața la bloc. Pe lângă faptul că o să scapi de trafic, zgomot și aglomerație, o să ai posibilitatea să respiri aer curat, să cultivi legume și fructe, să îți crești propriile animale și păsări. Astfel, te vei bucura de un stil de viață sănătos pe care ți-l oferă mediul rural.

 

Sursă foto: pexels.com

 

 

×