x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Capcana de muSte

Capcana de muSte

de Daniel Zimbreanu    |    15 Sep 2005   •   00:00
Capcana de muSte
GRADINA TA, MEREU VERDE
Dionaea muscipula este una dintre cele mai populare plante carnivore Planta prezinta o rozeta de frunze cu diametrul de 10-15 cm ce rasar dintr-o tulpina subterana. Provenind dintr-o zona mlastinoasa, cu un sol nisipos sarac in substante minerale, Dionaea a fost nevoita sa se adapteze acestor conditii si sa isi procure substantele necesare supravietuirii realizand capcane cu care prinde insecte. Marginea frunzei este prevazuta cu glande ce produc nectar, al carui scop este de a atrage insectele.

Pe partea interioara a fiecarui lob se gasesc trei peri, care au rolul de a activa capcana cand sunt atinsi. Planta se activeaza doar daca insecta atinge doi peri sau de doua ori acelasi par. Inchiderea capcanei se face in cateva fractiuni de secunda, spinii de pe margine se intrepatrund, dupa care, in cateva ore, capcana se inchide complet, strivind insecta. Dupa ce capcana s-a inchis, frunza secreta un suc digestiv ce dizolva insecta, suc ce este apoi absorbit de frunza. Acest proces dureaza 4-10 zile, dupa care frunza se redeschide.

Pentru o buna dezvoltare, planta are nevoie de trei, patru luni de repaos, locul ideal fiind un garaj neincalzit sau un balcon inchis. In aceasta perioada nu are nevoie de multa lumina, iar udarea se va rari, insa se va avea grija ca pamantul sa nu se usuce. Sub nici o forma nu trebuie sa fertilizati planta. Fertilizarea duce la moartea ei.

Primavara, planta se muta intr-un ghiveci mai mare cu 2-3 cm, cu putin inainte sa iasa din hibernare (sfarsitul lui februarie, inceputul lui martie). Frunzele de anul trecut se taie, pentru a face loc noilor frunze.

FLORI FRUMOASE


Dionaea infloreste in lunile iunie - iulie, iar in august - septembrie se pot recolta seminte pe care le puteti folosi la inmultirea plantei. Dionaea se poate inmulti si prin divizarea tufei.

APA MULTA


Dionaea are nevoie de foarte multa lumina, asa ca trebuie amplasata intr-o zona unde sa stea la soare cel putin patru - sase ore pe zi. Apa este foarte importanta pentru aceasta planta, cu cat mai multa, cu atat mai bine. Pamantul trebuie sa fie imbibat cu apa si de aceea in farfurie trebuie sa fie in permanenta apa. Locatia ideala este pe marginea unui bazin, astfel incat sa aiba parte si de umiditate atmosferica ridicata. Necesitatea mare de apa este si motivul pentru care Dionaea este cultivata in ghivece si nu in pamantul din gradina, pentru a putea controla usor cantitatea de apa din sol.

TEMPERATURA OPTIMA


Dioanaea nu este o planta pretentioasa la temperatura, ea putandu-se dezvolta fara probleme la temperaturi intre 0 si 35 de grade Celsius. Poate rezista iarna in perioda de repaus si la temperaturi de - 5 grade Celsius, daca este protejata impotriva vantului.

  • Pentru a avea plante frumoase si sanatoase, Dionaea se cultiva in ghivece amplasate in gradina. Pamantul folosit este un amestec de turba cu perlit in proportii egale
  • Fiecare frunza se poate inchide doar de cateva ori, deci nu este recomandat sa activam artificial capcana
  • ×
    Subiecte în articol: planta dionaea