x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Casa educată să acţioneze pentru bunăstarea locatarilor

Casa educată să acţioneze pentru bunăstarea locatarilor

de Alina Iancu    |    26 Iun 2010   •   00:00
Casa educată să acţioneze pentru bunăstarea locatarilor
Sursa foto: © AVITECH/

Evoluţia tehnologică face ca nu numai oamenii să aibă personalitate proprie ci şi locuinţele. Imaginaţi-vă că vă puteţi educa întreaga casă astfel încât să acţioneze conform propriilor necesităţi, să vă asigure confortul şi siguranţa de care aveţi nevoie. Cu ajutorul echipamentelor automatizate şi sistemelor de control acest lucru este posibil: puteţi regla lumina naturală şi pe cea artificială, puteţi ajusta temperatura din fiecare încăpere, aveţi controlul accesului în locuinţă şi al echipamentelor audio şi video, dar şi posibilitatea de a sesiza rapid scurgerile de gaze sau emisiile de fum.

Fiecare cameră poate fi monitorizată şi controlată atât din interiorul locuinţei cât şi de la distanţă. Aceleaşi sisteme de automatizare pot fi folosite şi în cazul teraselor, grădinilor şi foişoarelor. Sistemele care se pretează fiecărei locuiţe sunt alese de specialişti în domeniu pe baza unei analize a spaţiilor, a necesităţilor locatarilor şi în funcţie de infrastructura existentă. O definiţie care să reflecte cât mai bine conceptul "casa inteligentă" ar trebui să conţină termenii confort, siguranţă, control şi relaxare.

BUNĂSTARE ÎN PROPRIA LOCUINŢĂ
Într-o casă inteligentă totul este programabil cu ajutorul unui sistem centralizat de comandă al tuturor echipamentelor existente. George Ploponeanu, account manager la SC Romaudiovideo SRL, spune că "din acelaşi punct al casei se poate controla tot ce a fost automatizat: luminile artificiale, luminile naturale prin controlul jaluzelelor, încălzirea sau răcirea încăperilor, se poate selecta muzica sau accesa televizorul, se monitorizează camera copilului, se poate acţiona sistemul de irigaţie sau se poate pregăti cada pentru baie (umplerea căzii, inclusiv setarea temperaturii apei) şi lista poate continua.

Fiecare dintre noi are posibilitatea să adauge ceva la această listă - ideea este că se poate automatiza cam orice funcţionează pe bază de curent". Un alt aspect este că toate automatizările pot fi controlate şi de la distanţă de pe telefon sau prin intermediul internetului. Fiecare utilizator dispune de o pagină securizată cu user şi parolă de unde poate accesa orice sistem din locuinţă prin intermediul interfeţei de control.

SECURITATE
Când vorbim despre siguranţă, pe lângă precauţiile luate faţă de hoţi, trebuie să luăm în considerare şi scăpările de gaze sau pericolele de incendiu. Cu scopul prevenirii unor astfel de pericole se instalează senzori de gaz şi de fum. În momentul în care sistemul detectează o anomalie, este trimis automat un mesaj de avertizare pe telefonul mobil al proprietarului. La fel se întâmplă şi în cazul în care este sesizată mişcare de vreunul dintre senzorii alarmei. Pentru a spori gradul de siguranţă atunci când lipsiţi de acasă o perioadă de timp mai mare, se pot crea scenarii de lumini cu grafice pe zile şi intervale orare care să se aprindă şi să se stingă astfel încât să creeze impresia că în locuinţă este cineva. Accesul în curte sau în casă poate fi şi el monitorizat sau securizat cu ajutorul videointerfoanelor sau a porţilor electrice.

CE SE POATE CONTROLA
"Dotările minimale includ în mod automat un sistem de control centralizat al echipamentelor audio-video, de securitate, control lumini şi climatizare deoarece acestea sunt elementele prin care deosebim o casă inteligentă de una obişnuită", spune Gabriela Degeratu, PR specialist, la Avitech CO SRL.
Soluţiile complete de automatizare a locuinţei acoperă însă toate domeniile de la sisteme de securitate până la controlul luminilor şi al instalaţiilor electrice, climatizare, iluminat arhitectural, reţelistică, telecomunicaţii, hi-fi şi multi room audio, tv şi video sau home-theatre.
Controlul temperaturii pe zone individuale este un aspect care contribuie în procent ridicat la sporirea confortului în propria locuinţă. Pe lângă echipamentele de încălzire şi răcire: centrale termice, aparate de aer condiţionat, se pot integra în sistemul de automatizări aparate care reglează gradul de umiditate su puritatea şi modul de circulare al aerului. Pentru încăperile cu umiditate sporită precum băile şi bucătăriile se pot instala senzori în vederea menţinerii confortului dorit.

Lumina poate fi şi ea controlată. În cazul celei naturale, intensitatea poate fi ajustată prin montarea jaluzelelor electrice acţionate din telecomandă. Tot prin telecomandă se poate interveni şi asupra iluminatului artificial prin crearea şi implementarea unor circuite electrice care permit atât aprinderea şi stingerea becurilor cât şi reglarea intensităţii luminii pe zone.

RELAXARE

Cu toţii ştim că "nicăieri nu-i mai bine ca acasă", mai ales dacă vorbim de o locuinţă echipată cu tot ce îi trebuie pentru a vă oferi ceea ce aveţi nevoie după o zi lungă şi obositoare de muncă. Cu ajutorul aceluiaşi sistem centralizat de comandă puteţi controla tot ce ţine de sistemele audio şi video. În ceea ce priveşte boxele aveţi la dispoziţie o întreagă paletă din care puteţi alege: de la cunoscutele sisteme 5.1 şi 7.1 până la difuzoare care se prind de perete, de tavan sau se pot încorpora şi permit aplicarea finisajelor peste ele, fără să afecteze calitatea sunetului.
Casa inteligentă oferă un plus de relaxare şi doamnelor pasionate de gătit care îşi petrec mai mult timp în bucătărie. Pentru acest spaţiu au fost create televizoare dotate cu ecrane anti condens şi sisteme de sonorizare rezistente la apă şi aburi.

CUM ŞI CE SE POATE AUTOMATIZA
Aproape orice sistem are la bază funcţionarea cu electricitate poate fi supus procesului de automatizare. Constrângerile apar în cazurile caselor deja construite unde trebuie să se ţină cont de infrastructura şi de echipamentele existente, dar şi de finisaje care pot fi deteriorate ceea ce generează costuri suplimentare. Fiecare client are posibilitatea să opteze pentru sistemele care se pretează hobby-urilor şi necesităţilor personale. În vederea alegerii celor mai potrivite sisteme, firmele specializate pe acest domeniu oferă consultanţă şi chiar redactează proiecte tehnice care ajută la găsirea unor soluţii optime.
În funcţie de nevoile şi cerinţele fiecărui client soluţiile propuse pot necesita investiţii care pornesc de la 10.000 de euro şi ajung până la câteva sute de mii.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă