Casa Melik parte din memoria Bucurestilor

Cea mai veche locuinta a capitalei

Pe Strada Spatarului, la numarul 22, intr-o curte lasata cu cativa metri sub nivelul actual al trotuarului, apasata parca de vremuri, cu o discretie parca a senectutii asumate, se ascunde Casa Melik. Cu siguranta, foarte putini dintre cei care trec pe langa ea stiu ca specialistii, aproape in unanimitate, o considera cea mai veche constructie din Bucuresti destinata locuirii.

Casa adaposteste acum colectia de arta Serafina si Gheorghe Raut impreuna cu Muzeul Theodor Pallady, si conserva intre zidurile ei o indelungata si tulbure istorie ce curge pe malurile Dambovitei de peste 250 de ani.

Constructia dateaza din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, fiind ridicata pe la 1750-1760. Nu stim cine a fost primul proprietar, numele sau nefiind mentionat in nici un document. Dar stim ca, dupa moartea acestuia, in 1815, mostenitorii au vandut-o pentru 1.400 de taleri - o suma considerabila la acea vreme - unui negustor armean, Chevorc Nazaretoglu. Numele sau adevarat era Nazaretian, dar fusese nevoit sa-l turcizeze pentru a scapa de prigoana paganilor. Chevorc, impreuna cu sotia sa, Miriam, repara casa si, incepand cu anul 1822, se muta in ea. Agop Nazaretian, fiul lui Chevorc, da casa de zestre fiicei sale Ana, la casatoria acesteia cu arhitectul Iacob Melik. Melik facuse studii de arhitectura la Paris si venise in tara cucerit de ideile pasoptiste. De altfel, el participa activ la revolutia romana de la 1848, printre altele oferindu-le adapost lui Ion Heliade Radulescu, C.A. Rosetti si Ion Bratianu, urmariti de agie. Iacob Melik este arhitectul care a proiectat si a construit, printre altele, celebra cazarma Malmezon. Dupa esuarea revolutiei este nevoit sa plece in exil si traieste vreme de noua ani la Stambul si Paris. Se intoarce in tara in 1857 si executa o noua reparatie a casei, pe care o locuieste, impreuna cu sotia sa, Ana, pana la moarte, fara a avea mostenitori directi.

DIN LOCUINTA, AZIL

Veranda inchisa adaposteste in fiecare sambata dimineata (intre orele 11:00 si 12:30) cursuri de initiere pentru copii in arta desenului si a culorii, cursuri sustinute de custodele Muzeului Mihaela Murelatos. O initiativa notabila care aduce un plus de bucurie si lumina in acest loc inaltator

Ana Nazaretian Melik, decedata in 1913, lasa casa prin testament comunitatii armene din Bucuresti, cu dorinta de a se infiinta aici un azil pentru vaduvele sarace din comunitate. Eugen Melik, un nepot de frate, ataca testamentul si obtine pentru scurta vreme proprietatea, in care investeste, platind lucrari de consolidare si restaurare conduse de arhitectul Paul Smarandescu. In cele din urma, comunitatea armeana castiga procesul si, conform indicatiilor testamentare, in Casa Melik este instalat un azil care functioneaza intre anii 1921 si 1947. Urmeaza o perioada de peste 20 de ani in care casa este ocupata de mai multe familii de chiriasi (tratament stalinist…) si sufera unele modificari de compartimentare, dar si degradari considerabile.

Soarta constructiei incepe sa se schimbe spre sfarsitul anilor ’60. De la Paris, sotii Gheorghe si Serafina Raut (el fusese directorul sucursalei pariziene a Marmorosbank) negociaza cu autoritatile de la Bucuresti donarea si rascumpararea partiala a colectiei de arta aflate in proprietatea lor. Sotii Raut posedau un imobil in Place Daufin, iar intr-unul din apartamentele pe care le inchiriau locuise o buna bucata de vreme Theodor Pallady. Relatiile lor cu pictorul au fost dintre cele mai bune. Asa se explica faptul ca una din conditiile esentiale ale donatiei a fost aceea de a asigura colectiei un spatiu de expunere propice care sa adaposteasca si Muzeul Pallady. Pentru a onora aceasta conditie a fost aleasa solutia de a reabilita Casa Melik.

REABILITARE SI RESTAURARE

Cladirea a fost complet reabilitata si restaurata sub comanda si supravegherea Directiei de Monumente Istorice din Ministerul Culturii, lucrarile durand aproape trei ani. Intre 1970 si 1994 a fost folosita de catre Muzeul National de Arta al Romaniei ca spatiu de depozitare a unor opere valoroase aflate in curs de restaurare sau in tranzit. Din 1994 are destinatia actuala. Casa Melik, colectia de arta Serafina si Gheorghe Raut, Muzeul Pallady sunt astazi, si speram pentru multa vreme de acum inainte, un complex expozitional de exceptionala valoare si insemnatate pentru Bucuresti, pentru Romania, pentru Europa. Casa, trecuta prin lunga serie de reparatii, renovari si restaurari descrise mai sus, este perfect conservata in liniile structurale si de compartimentare originale. La interior s-au pastrat dimensiunile incaperilor, anvergura ferestrelor si latimea usilor. Cerdacul, initial deschis, a fost protejat, probabil pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, cu rame de lemn si sticla. Plafoanele au fost casetate cu lemn sculptat, urmand modelul unor fragmente originale descoperite in timpul ultimei restaurari.

S-au pastrat traseele originale de circulatie la interior, pe cele doua scari ce leaga parterul cu etajul, chiar daca destinatia initiala a fiecarei incaperi poate fi numai presupusa. Obiectele de mobilier sunt in totalitate piese de colectie, ca si, desigur, operele de arta expuse in intreaga incinta a muzeului. Intreg ansamblul adapostit de Casa Melik merita cu prisosinta atentia publicului larg, dar si pe a specialistilor din domenii diverse, cum sunt arta, istoriografia sau arhitectura.

PRIETENUL LUI MATISSE…

Theodor Pallady provenea dintr-un boier moldovean si o mama cu sange cantacuzin. S-a nascut in 1871 si, conform standardelor vremii, si-a inceput instructia acasa, in particular, cu un institutor francez. A urmat liceul si, la solicitarea ferma a tatalui, a inceput studii universitare de inginerie la Bucuresti. A continuat studiile tehnice la Dresda, unde, departe de vigilenta si severitatea paterna, a avut sansa de a se initia in arta picturii sub indrumarea unui cunoscut pictor german. Acesta l-a sfatuit sa renunte complet la inginerie si sa se dedice penelului. Astfel, a plecat la Paris, unde a urmat scoala de bellearte, avandu-l printre profesorii influenti pe simbolistul Jean Edmond Francois Aman. Pallady a fost prietenul de-o viata (erau si de varste apropiate) al lui Henri Matisse, cu care a avut o inalta polemica privind intaietatea valorica a liniei (forta spiritului) sau a culorii (forta materiei) in pictura. A murit la Bucuresti, in atelierul pictorului Catargi, din piata Lahovary, in anul 1956.

foto: Victor Stroe