x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Căsuţe de grădină – anexe actuale

Căsuţe de grădină – anexe actuale

de Adela Parvu    |    10 Iul 2008   •   00:00

Chiar dacă există un garaj sau suficient spaţiu de depozitare la parterul casei, mai mereu anumite obiecte nu-şi găsesc locul decît în spaţiul curţii, grădinii sau teraselor, acolo unde ele sînt cel mai des folosite.

Se pare că, indiferent de gradul de complexitate al arhitecturii contemporane şi dincolo de vigilenţa arhitecţilor, trebuinţele oamenilor depăşesc calculele riguroase. Lucrurile necesare unei vieţi de familie se adună în timp, iar ele trebuie depozitate. Iar cînd vine vorba de spaţiul exterior, respectiv al grădinii sau al terasei, întotdeauna sînt multe obiecte care trebuie adăpostite undeva. Chiar dacă există un garaj sau suficient spaţiu de depozitare la parterul casei, mai mereu anumite obiecte nu-şi găsesc locul decît în spaţiul curţii, grădinii sau teraselor, acolo unde ele sînt cel mai des folosite. Atunci trebuie găsită o soluţie astfel încît unelte de grădină, mobilierul pentru exterior sau alte echipamente folosite pentru întreţinerea zonei de lîngă casă să poată fi organizat aşezate, ferite de intemperiile vremii.

 

Magazii sub formă de căsuţe

În zona rurală, anexele gospodăreşti sînt tradiţional gîndite pentru diferite scopuri, de la grajduri de animale la furaje, dar şi pentru mici ateliere şi loc pentru scule şi unelte folosite pentru muncile agricole. La oraş, curtea e înlocuită de grădină cu alei, flori şi foişor, iar grajdul, cu garajul ventilat, dar tot mai sînt necesare mici anexe.

Şi pentru că noile tehnologii pot fi adaptate pentru orice necesităţi, nici în cazul magaziilor nu se face excepţie. De aceea, nu întîmplător, producătorii de case s-au orientat şi în fabricarea în serie a aşa-numitelor căsuţe de grădină, prezente lîngă aproape orice casă de familişti occidentali. Ele sînt fabricate ca şi sisteme modulare, numeroase companii propunînd variate modele.

 

Metalice sau din lemn

Căsuţele de grădină sînt realizate fie din panouri izolate metalice, fie din lemn. Scopul lor fiind în primul rînd de depozitare a unor lucruri necesare în afara casei, sînt lipsite de ferestre largi, majoritatea ochiurilor de geam fiind poziţionate la nivel superior. Asta şi pentru a preîntîmpina tentaţia spargerii lor de către hoţi. De la simple cutii cu plafon înclinat din tablă, şi designul acestor căsuţe a evoluat considerabil, tocmai pentru ca aspectul lor tehnicist să nu altereze amenajarea peisagistică a grădinii sau, prin alăturarea faţă de o casă mai frumoasă, faţadele şi imaginea acesteia. De aceea, unele căsuţe sînt de-a dreptul elegante, fiind variante luxoase la alternativele mai ieftine, dar nu la fel de aspectuoase din tablă.

 

Interior ordonat

Toate modelele de căsuţe au pentru interior diferite accesorii. Astfel, dacă o anexă se doreşte a fi depozit pentru scule şi echipamente, ea poate fi livrată cu suporturi speciale pentru aşezarea acestora cît mai ordonat, inclusiv pe uşa de deschidere a căsuţei. Există şi variantele de căsuţe-atelier, folosite pentru activităţi de bricolaj, machetism, tîmplărie, care pot fi comandate pentru a fi dotate cu toate cele necesare, inclusiv loc pentru un mic banc de lucru. Aceste modele au două uşi care se pot deschide larg, oferind suficient spaţiu pentru lucru. Interiorul multor modele este special configurat pentru obiectele ce urmează a fi depozitate. Astfel, dacă grădina este mică, iar locul ocupat de căsuţă nu se doreşte a fi prea mare, ea este gîndită să aibă o înălţime mai mare, respectiv 2,5 m, pentru ca pereţii laterali să fie cît mai optim fo-losiţi, chiar dacă la bază nu se depăşeşte 2,25 mp. De asemenea, se pot comanda modele de căsuţe prevăzute cu sisteme de încuietori sigure şi rezistente, deci antifurt, pentru o protecţie suplimentară a obiectelor de la interior, mai ales dacă modesta construcţie se află pe o proprietate de vacanţă, mai rar vizitată.

 

Ideale pentru cîmp

Pentru cei care deţin terenuri agricole sau mici grădini la marginea oraşului, astfel de căsuţe sînt ideale pentru mic mobilier şi unelte. Ele pot înlocui magaziile improvizate şi nesigure. De asemenea, aceste căsuţe pot fi folosite cu succes pe post de vestiare la ştranduri, pe litoral sau în alte zone de agrement ori pentru adăpostirea mobilierului şi accesoriilor (umbrelelor) pentru plajă, care pot fi închiriate cu tot cu căsuţă.

×
Subiecte în articol: sînt dialog constructiv căsuţe