x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Ce NU ai voie să faci în Săptămâna Mare: Restricții și practici populare înainte de Paște

Ce NU ai voie să faci în Săptămâna Mare: Restricții și practici populare înainte de Paște

de Redacția Jurnalul    |    06 Apr 2026   •   12:15
Ce NU ai voie să faci în Săptămâna Mare: Restricții și practici populare înainte de Paște
Sursa foto: Pe lângă slujbele speciale, numite denii, tradițiile transmise din generație în generație impun reguli clare privind activitățile gospodărești în Săptămâna Mare.

Săptămâna Patimilor este un moment de pregătire spirituală pentru creștinii ortodocși înaintea Învierii Domnului Iisus Hristos.

Pe lângă slujbele speciale, numite denii, tradițiile transmise din generație în generație impun reguli clare privind activitățile gospodărești.

Zilele pentru treburi casnice

Tradiția ortodoxă recomandă ca ttreburile casnice să fie efectuate în primele zile ale Săptămânii Mari. Luni și marți sunt considerate cele mai potrivite pentru curățenia generală, spălatul și călcatul hainelor.  În anumite zone, aceste activități se pot prelungi până miercuri.

Curățenia de Paște nu simbolizează doar aspectul locuinței, ci și purificarea sufletească a credincioșilor.

Restricții dîn Joia și Vinerea Mare

Joia Mare marchează începutul perioadei în care activitățile gospodărești grele trebuie reduse. În această zi, tradiția impune participarea la slujbe și reculegere, iar spălatul hainelor sau alte treburi casnice devin nepotrivite.

Vinerea Mare, ziua răstignirii Mântuitorului, este cea mai solemnă din Săptămâna Patimilor. Credincioșii țin post negru și sunt îndemnați să evite orice muncă, concentrându-se pe semnificația religioasă a zilei.

Superstiții și credințe populare

Spălatul hainelor în Săptămâna Mare aduce ghinion și arată lipsă de respect față de perioada de reculegere. În special, spălatul rufelor în Vinerea Mare este considerat nepotrivit și asociat cu posibile necazuri.

În această săptămână se recomandă evitarea muncilor grele, a certurilor și a exceselor de orice fel.

Săptămâna Patimilor, o perioadă de reflecție și credință

Pe lângă respectarea regulilor casnice, participarea la denii este esențială pentru pregătirea sufletească înainte de Paște.

Săptămâna Mare nu este doar despre tradiții și obiceiuri, ci despre liniște, credință și apropiere de valorile spirituale ale creștinismului, notează a1.ro.

×
Subiecte în articol: paste saptamana mare
Parteneri