Cîrtitorii primăverii

Locuiesc pe Calea Griviţei, în imediata apropiere a Pasarelei Basarab, închisă acum şi gata de mers la fier vechi. Lucrările la viitorul pod au ajuns şi pe partea noastră, la intersecţia Griviţei cu Titulescu şi, aşa cum este firesc, urmează o lungă perioadă de “deranj” pentru toţi riveranii, proprietari, chiriaşi, comercianţi, firme cu sau fără blazon.

Locuiesc pe Calea Griviţei, în imediata apropiere a Pasarelei Basarab, închisă acum şi gata de mers la fier vechi. Lucrările la viitorul pod au ajuns şi pe partea noastră, la intersecţia Griviţei cu Titulescu şi, aşa cum este firesc, urmează o lungă perioadă de “deranj” pentru toţi riveranii, proprietari, chiriaşi, comercianţi, firme cu sau fără blazon. Inconvenientele sunt multe şi imprevizibile. Pe lîngă praf şi zgomot mult peste media legal acceptabilă şi chiar peste media inacceptabilă a Bucureştilor, avem şi vom avea întreruperi de apă şi electricitate la ore imprevizibile şi pentru perioade de timp greu de estimat. Traficul este perturbat, traseele RATB uşor modifcate şi metroul foarte aglomerat la orele de vîrf. Aşa cum s-a întîmplat şi în alte cartiere în care au avut loc lucrări de mare anvergură, şi la noi au apărut cîrtitorii. Cine sunt ei? Oameni cenuşii, insignifianţi, pentru care viitorul nu capătă sens decît pentru următoarele 24 de ore şi viaţa se întinde între zilele de primire a pensiei ori a chenzinei. Un bătrîn colonel în rezervă care, de cîte ori ne întîlnim, mă loveşte amical (dar destul de dureros…) cu bastonul peste spinare, ştiind unde lucrez (nu ştiu cum a aflat, pentru că eu, jur, nu i-am spus niciodată!), mă somează să aduc “ziarul şi televiziunile lui Voiculescu să facă scandal”… O cuconiţă cu vîrstă incertă, bine ascunsă sub straturi groase de fard, iese în faţa blocului şi ţipă isterizată la orice oră şi pentru orice motiv, real ori imaginar. Aprozaristul care vinde legume şi fructe leşinate sub o prelată improvizată în colţul străzii se lamentează patetic, invocând investiţii pierdute, autorizaţii ratate şi şpăgi babane care se duc pe apa Sîmbetei pentru că afacerea lui se prăbuşeşte şi va fi îngropată la piciorul viitorului pilon. Tuturor acestora, precum şi altor cîrtitori de profesie, veşnicilor nemulţumiţi şi neîmblînziţilor contestatari le spun acum răspicat: nimic nu se face şi nu are valoare în viaţă fără sacrificii, renunţări şi chiar o doză temperată de suferinţă. Oraşul acesta, care este şi va rămîne capitala României, trebuie să fie sub stare de şantier încă mulţi ani de aici înainte pentru a se apropia de standardele europene la care aspirăm. Şi e de datoria noastră să îl pregătim pentru generaţiile ce vor veni şi pentru un viitor pe care îl putem măcar întrezări în visele noastre cele mai frumoase.