x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Comunitatea celor pasionati de plante

Comunitatea celor pasionati de plante

25 Aug 2005   •   00:00
Comunitatea celor pasionati de plante
GRADINA TA, MEREU VERDE
Dorinta multora dintre voi este ca rubrica rezervata "sectorului verde" sa fie mai mare si mai detaliata. Ne-ati rugat chiar sa cream o pagina pentru corespondente intre cei ce iubesc plantele. Si cand ma gandeam la o solutie, pe adresa de mail a redactiei am descoperit mesajul venit de la Daniel Zimbreanu, care ne scria ca este initiatorul unui site romanesc interactiv pe tema plantelor. L-am invitat la redactie si am aflat cum a reusit sa stranga laolata o parte din cei indragostiti de verdeata.

Daniel a crescut inconjurat de plante de apartament, mama lui fiind o mare pasionata. A indragit si el ingrijirea si cresterea plantelor, dar la un moment dat a constatat ca unele specii incepeau sa-i moara. Atunci si-a zis ca trebuie sa se documenteze, dar nu a gasit informatiile necesare. Cartile de specialitate in limba romana lipseau si cand gasea ceva, de regula, volumele erau cu imagini putine sau nerelevante.

SFATURI PE INTERNET

Si i-a venit ideea sa creeze un site interactiv (www.gradinisiplante.ro) si sa afle de la alti pasionati de plante cum poate rezolva diversele probleme. A observat ca toti cei impatimiti de plante, fie ele de apartament sau gradina, intampinau aceleasi dificultati ca si el. Dar incet, incet s-a format o comunitate de vreo 400 de persoane care si acum tin legatura prin intermediul site-ului si se ajuta reciproc cu sfaturi. Mai mult, impreuna au reusit sa creeze o baza de date, articole si informatii despre cele mai cautate plante pentru decorarea locuintelor sau gradinilor. Lui Daniel i-a venit ideea sa caute si editurile care publica carti specializate si sa le promoveze prin intermediul site-ului.

Dar pentru ca e sigur de numarul mult mai mare de oameni care iubesc plantele, dar care din pacate nu au acasa acces la internet ori nu sunt la curent cu acest mod de comunicare, a hotarat sa ne scrie si sa ne faca o vizita la redactie.

Cei dornici sa corespondeze pe tema amenajarilor peisagiste si ingrijirilor de plante o pot face acum si prin intermediul acestui supliment. Asa ca asteptam intrebarile voastre si ne vom consulta impreuna cu cei ce formeaza deja o comunitate experimentata in materie de verdeata.

O OAZA DE APA IN GRADINA

Vasile Vatafu din Suceava ne intreaba daca poate amenaja repede un minilac
Luminita Drisca, Mihai Conteanu si Melania Oana vor sa afle cu ce pot pava curtea, dar fara sa o betoneze
Minilacurile pot fi amenajate destul de usor si repede. Exista materiale speciale care se aplica pe groapa sapata in locul unde vreti sa amplasati minilacul. Aceasta prelata se fixeaza pe margini cu bolovani, iar pe fund se pot presara pietre de diferite dimensiuni medii sau mici. Dupa amenajare trebuie ingrijita si curatata permanent aceasta apa, pentru ca pot aparea alge (in special matasea broastei). Pentru instalatii mai complexe, firmele specializate au sisteme performante si care se monteaza repede daca aveti o sursa de apa in curte.

DALE DE GRADINA, DAR SI IARBA

Exista dale speciale pe care le gasiti la depozitele de materiale de constructii. Acestea, denumite si dale pentru parcari ecologice, sunt decupate pe mijloc astfel incat sa permita ierbii sa se dezvolte. Daca aveti masina puteti imbraca fara probleme curtea, pentru ca aspectul verde nu va fi afectat, dar sa aveti grija sa udati si sa intretineti permanent iarba.

Anca Marinescu, Ramona Micu, Nicolae Padureanu si Nicolae Banuta au diferente de nivel intre aleile din gradina si pamantul acesteia. Vor sa stie daca trebuie indpartat solul in exces sau daca exista alte solutii.

FIXARE SI SEPARARE INGENIOASA

E adevarat ca lucrarile de reamenajre a gradinii pot ajunge la costuri mari, mai ales atunci cand e necesara excavarea si transportul pamantului in exces. Pe de alta parte atunci cand ploua acest pamant se scurge pe alee si face traficul neplacut din cauza noroiului. Dar intotdeauna exista solutii. Cu ajutorul solului in surplus puteti crea din loc in loc in gradina movilite pe care le sa le fixati cu iarba sau plante. Dar foarte frumos este sa creati niste terase, in functie de forma gradinii si de orientarea ei in raport cu soarele. Daca diferenta de nivel intre alee si zona verde nu este foarte mare puteti face o separare convenabila, ca in imagine, cu ajutorul butucilor. Acestia vor fixa totodata pamantul si noroiul nu va mai aparea pe alee.
×
Subiecte în articol: plante