Confort turistic şi confort privat

Cofortul de acasă, cel pe care îl construim după preferinţele, obiceiurile, necesităţile fiecăruia dintre noi, răspunde unor reguli bine stabilite. El poartă amprenta clar&

Cofortul de acasă, cel pe care îl construim după preferinţele, obiceiurile, necesităţile fiecăruia dintre noi, răspunde unor reguli bine stabilite. El poartă amprenta clară, inconfundabilă a personalităţii individuale sau de grup (dacă este vorba despre o familie), şi este firesc să ne satisfacă în proporţii apreciabile. Acasă, fiecare lucru este aşezat la locul lui, totul e organizat, aşa încît viaţa să se deruleze fără piedici sau hopuri. De la mobilier la culoarea pereţilor, de la decoraţiuni la dispunerea şi intensitatea surselor de lumină artificială, de la destinaţia spaţiilor la relaţia de utilizare şi de circulaţie dintre ele, totul a fost calculate şi gîndit să se apropie de ideal. Lucrurile se schimbă atunci cînd devenim turişti şi, contra unei plăţi, sîntem nevoiţi să locuim vremelnic într-un ambient gîndit de alţii şi să beneficiem de un tip de confort standardizat.

Confortul hotelier

Pentru un turist există, de obicei, o primă obţiune majoră: aceea de a beneficia de confortul hotelier. Hotelul, mai cu seamă atunci cînd este de dimensiuni mari, cu un număr apreciabil de camere, oferă majoritatea spaţiilor cu mobilier şi utilităţi identice, avînd drept principal reper necesităţile turistului deduse dintr-un îndelungat exerciţiu de administrare, la care se adaugă avantajele moderne care dau (de fapt) clasificare în numărul de stele acordat. Camera de hotel va avea în mod obligatoriu unul sau mai multe paturi, dulap de haine, grup sanitar cu duş, telefon, televizor, frigider. Acestea sînt dotările minimale. Desigur, importante sînt şi finisajele, confortul fiind asociat şi cu elemente aparent neimportante, cum sînt culoarea şi calitatea mochetei, culoarea pereţilor, forma şi dispunerea corpurilor de iluminat sau orice alt detaliu care poate uşura şederea într-un sapţiu străin. La acestea se adaugă serviciile menite, la rîndul lor, să ridice starea de confort, cum sînt mult discutatul room-service, accesul individual sau colectiv la un computer conectat la internet, clasa restaurantului şi a barurilor înglobate, existenţa unei piscine proprii etc.

Standard şi lux

Cea mai mare parte a capacităţilor de cazare hotelieră, peste tot în lume şi indiferent de numărul de stele declarat, sînt din categoria standard, propunînd aşadar o uniformizare a ofertei, pentru acelaşi preţ plătit. Unele hoteluri oferă, evident, contra cost, îmbunătăţiri ale condiţiilor de cazare, cum ar fi un pat suplimentar (de obicei pliant…), minibar, surse muzicale, veselă sau lenjerie suplimentară. Toate hotelurile au şi un număr de spaţii de lux, calitatea amenajării lor fiind dictată de politica, reputaţia sau clientela tradiţională a unităţii. Un grup separat îl constituie hotelurile ce se înscriu integral în categoria lux, aici existînd chiar şi posibilitatea decorării diferite pentru fiecare cameră sau apartament, cu posibilitatea clientului de a alege spaţiul pe care îl consideră cel mai convenabil. Acest tip de industrie hotelieră este destinat unei categorii sociale restrînse, în care intră oamenii foarte bogaţi, celebrităţile, familiile princiare sau alte persoane care pot suporta costuri exorbitante numai pentru a se simţi la hotel ca acasă…

Pe litoralul nostru

Ajuns în acest punct al prezentării, trebuie să mă opresc măcar un paragraf asupra situaţiei de pe litoralul românesc, cu menţiunea că îmi exprim o părere strict personală, formată în urma unor informaţii culese anul acesta de la oameni care activează în bresla hotelieră de cîteva decenii bune. Părerea aproape unanimă a celor care lucrează în hotelurile aflate între Constanţa şi Mangalia este că fostul proprietar al tuturor acestor capacităţi de cazare, statul, a acţionat, după 1990, de parcă ar fi dorit să distrugă şi nu să dezvolte turismul sezonier autohton.
Unităţile hoteliere au fost predate inverstitorilor particulari pe sume derizorii, fără clauze contractuale de întreţinere sau dezvoltare, exploatarea lor fiind de tip intensiv (cîştiguri mari, rapide, fără cheltuieli de modernizare). Rămase, din punct de vedere al dotărilor şi utilităţilor, la nivelul anilor ’80, hotelurile au suferit un proces lent, dar constant de degradare, de uzură fizică şi morală, ajungînd astăzi să nu mai poată concura nici măcar cu cele aflate foarte aproape, pe litoralul bulgăresc. Am văzut cu ochii mei ce se întîmplă la Olimp, cu Hotelul Amfiteatru şi plaja aferentă, aflate într-o nedreaptă paragină. Şi asta în condiţiile în care, nu mai departe de acum trei decenii, aici operau cele mai importante agenţii de turism din Europa, iar românii nici nu visau să prindă un loc de cazare.

Turism la particular

În multe din localităţile de pe malul românesc al Mării Negre se practică, în mod tradiţional, turismul la particular, adică în spaţii oferite spre închiriere de către posesorii de apartamente sau case la curte din zonă. Nu am inventat noi acest tip de turism, el este practicat peste tot în lume şi mai cu seamă pe plajele bătrînului continent, pe coastele Mediteranei, Adriaticii, Mării Egee sau Mării Nordului. Principalul avantaj al acestui tip de turism este acela că el se adresează vizitatorilor cu venituri mideste, preţurile fiind mai mici, deci mai accesibile.

Pentru mulţi particulari, camerele pe care le închiriază vara sînt o sursă importantă de venituri, poate unica de care dispun. Unii dintre ei au înţeles necesitatea de a crea condiţii cît mai confortabile şi au făcut eforturi remarcabile de a se adapta unei pieţe din ce în ce mai pretenţioase. Astfel, mulţi dintre cei care acceptă oferta de pe peronul gării ("Doriţi o cameră de închiriat?"…) au plăcuta surpriză să constate că pot beneficia de un mobilier nou, adeseori chiar modern, de grupuri sanitare bine puse la punct, de bucătării dotate cu tot ce trebuie pentru a te chivernisi cîteva zile dacă nu poţi lua masa la restaurant. E adevărat, nu întotdeauna lucrurile sînt atît de roz, dar turistul are şi obţiunea de a refuza pe loc şi categoric oferta în cazul în care constată că nu îi sînt asigurate condiţii minimale de confort şi civilizaţie.

Aproape de mare

Cea dintîi şi cred că cea mai importantă dorinţă a turistului, pentru a se declara mulţumit, este un spaţiu de cazare aflat cît se poate de aproape de plajă. Aceasta nu ţine numaidecît de comoditatea de a sări din pat în… mare, ci mai degrabă de spectaculozitatea peisajului marin, de sunetul plăcut al valurilor care se sparg de mal, de mirosul inconfundabil al algelor aruncate pe nisipul fierbinte. Pe litoralul nostru au apărut multe construcţii "la buza mării", pe terenuri vîndute sau concesionate de primăriile locale. Nu luăm în discuţie proprietăţile private, ci numai pe cele destinate să intre în circuitul turistic. Am văzut hoteluri sau complexuri hoteliere noi, bine poziţionate, foarte moderne atît ca arhitectură, cît şi în ceea ce priveşte dotările interioare. Ele beneficiază de drumuri de acces, de apă curentă şi canalizare, de o oarecare intimitate. E adevărat că preţurile de închiriere sau de cumpărare sînt mari, unori prohibitive, dar investitorii nu se vaită, avînd bine calculată proiecţia în viitor. Există şi locuri unde s-a construit alandala, fără proiecte zonale consistente şi fără ca autorităţile locale să se implice în asigurarea infrasctructurii sau utilităţilor. Vile şi vilişoare înghesuite, cu volume şi culori diferite, care de care mai fanteziste, multe lipsite de sisteme de canalizare, de apă curentă sau chiar de electricitate dau senzaţia unei devălmăşii păguboase.

Lumina şi culoarea

Două sînt elementele esenţiale pentru turismul de litoral: lumina şi culoarea. Spaţiile oferite spre închiriere trebuie, în mod obligatoriu, să beneficieze de lumină naturală abundentă pe tot timpul zilei. Ferestrele trebuiesc totuşi asigurate cu sisteme de filtrare sau de obturare a luminii, pentru situaţia în care turistul doreşte să beneficieze şi de puţină umbră sau răcoare. Mobilierul trebie să fie uşor, din materiale naturale, dacă se poate în nuanţe deschise.

Oferta totală

Mulţi operatori de turism oferă, pe toate plajele lumii, spaţii cu dotările integrale, adică pe lîngă zona nocturnă (dormitorul) şi zona de zi (livind, sala de mese), cameră de copii, bucătărie complet echipată, baie şi grup sanitar separat. Este un soi de ofertă totală, de obicei pentru familişti, şi cu utilizare pe termen lung, ce depăşeşte 30 de zile. Acest tip de închiriere are un public-ţintă bine definit şi se dovedeşte la fel de profitabil ca şi ofertele pe termen scurt sau mediu. În general, spaţiile beneficiază de un anumit grad de izolare (asigurînd intimitate), iar închiriatorul pune la dispoziţia turistului o gamă complexă de sevicii, începînd cu menajul zilnic.

Terase mobilate

Cabanele de plajă beneficiază, fără excepţie, într-un sistem de turism performant, de o terasă dotată cu tot mobilierul specific. La noi, această cerinţă este încă destul de puţin respectată, deşi investiţiile pentru construcţia şi întreţinerea unei terase nu sînt foarte mari în comparaţie cu beneficiile (măcar de ordin psihologic) pe care atît clientul, cît şi închiriatorul le pot obţine. Terasa (obligatoriu cu deschidere spre plajă…) poate primi finisaje diferite, de la cel de inspiraţie rustică (lemn natural, mobilier uşor) pînă la cea mai modernă abordare cu placări din marmură sau gresie şi mobilier mai greu, mai rafinat, mai pretenţios.

Sfat

Interiorul unui spaţiu turistic oferit spre închiriere pe litoral trebuie să răspundă unor norme de confort ridicat, pentru ca turistul să depăşească sentimentul de înstrăinare şi lipsa utilităţilor cu care e obişnuit acasă. Specialiştii spun că cel mai apreciat este stilul minimal, cu mobilier puţin şi strict funcţional, fără decoraţiuni stridente sau excesive. Este, de asemenea, recomandată o abordare din care să nu lipsească aerul vesel, relaxat, fără rigurozităţi sau sobrietăţi impuse. Standardul de confort trebuie să ia în calcul şi componenta psihologică, simpla dotare tehnico-funcţională nefiind suficientă, ci numai necesară