x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum să îți decorezi dormitorul în câțiva pași simpli

Cum să îți decorezi dormitorul în câțiva pași simpli

15 Mar 2024   •   17:05
Cum să îți decorezi dormitorul în câțiva pași simpli

Oferă-ți un moment de respiro și dă-ți voie să visezi la dormitorul ideal. Acesta este spațiul tău personal, în care îți găsești liniștea și relaxarea. Dacă ți-ai propus să îl redecorezi, acum este momentul. Nimic nu se compară cu starea de bine din dormitor, mai ales atunci când ți-l amenajezi fix pe gustul tău.

Cum colorezi pereții

Alegerea culorii pereților depinde în mare măsură de dimensiunea spațiului disponibil în dormitor. Pentru spații mai restrânse, pereții albi reprezintă o opțiune versatilă, acest lucru îți va permite să faci modificări mai ușor. Prioritizează calitatea când alegi vopseaua și optează pentru produse de încredere disponibile în magazine specializate. În cazul unui dormitor mai generos ca dimensiune, îți poți alege o nuanță caldă, bej, crem sau galben pai.

 

O idee inovatoare este vopsirea peretelui din spatele patului într-o culoare contrastantă sau mai închisă pentru a adăuga o notă de eleganță camerei. În acest context, banda dublu adeziva poate fi un aliat de încredere. Astfel, vei avea posibilitatea să aranjezi ușor decorațiuni sau tablouri ușoare, fără a deteriora vopseaua sau finisajele. Această metodă simplă și eficientă de personalizare îți permite să adaugi un strop de originalitate dormitorului tău, fără prea mari eforturi.

Cunoaște bine spațiul

Alegerea stilului decorativ, fie că este vorba despre unul clasic cu un pat tradițional, noptiere, șifonier și oglindă, unul minimalist, cu un pat și o comodă, sau un design modern cu un pat construit din paleți și un fotoliu confortabil pentru citit, este unul din primii pași pe care poți să îi faci. Esențial este să transformi dormitorul într-un refugiu unde te poți deconecta și relaxa. Explorează aceste idei simple pentru a-ți amenaja dormitorul, caută online sau în reviste moodboarduri care să te inspire și treci la acțiune.

Începe prin a cunoaște dimensiunile exacte ale dormitorului tău, informații pe care le poți găsi în documentele imobilului sau le poți determina dacă măsori chiar tu: lungime, lățime și înălțime. Odată ce ai aceste detalii, poți elabora planul de renovare. Ține cont de amplasarea ferestrelor, poziția ușii și locurile ideale pentru instalarea prizelor.

Lumina din dormitor

Iluminarea dormitorului joacă un rol foarte important, având în vedere că aici îți începi și îți închei fiecare zi. Pune-ți o lumină caldă pentru lustra principală, astfel, vei avea o atmosferă primitoare și relaxantă.

La capătul patului, adaugă veioze care să ofere o lumină adecvată pentru lectură sau care să creeze o ambianță plăcută. Dacă planifici să amenajezi un colț dedicat lecturii în dormitor, un lampadar cu lumină specifică acestei activități va fi alegerea perfectă. Aceste elemente de iluminat nu doar că îmbunătățesc funcționalitatea spațiului, dar adaugă și un strop de stil decorului ales de tine.

Stilul mobilei

Alegerea mobilierului pentru dormitor se bazează pe stilul personal și tematica decorativă preferată. Există posibilitatea de a comanda un set de mobilă care include un pat, un sifonier și noptiere în nuanțe închise pentru un aspect clasic și sofisticat. Alternativ, mobilierul în culori deschise, precum alb, poate oferi dormitorului tău un aer modern și romantic.

Pentru cei care îndrăgesc abordările inedite în materie de design interior, construirea unui pat din paleți oferă o notă de originalitate și creativitate. Înlocuirea noptierelor tradiționale cu două scaune vintage recondiționate poate fi o altă metodă de a-ți pune în valoare stilul personal. În plus, alegerea unor veioze mici cu design clasic va completa armonios decorul.

Alegerea accesoriilor

Decorarea dormitorului oferă o multitudine de opțiuni pentru a reflecta gusturile personale. Pentru un stil clasic sau romantic, tablourile reprezintă o alegere inspirată, acestea pot aduce o notă de eleganță și rafinament. Iubitorii stilului modern pot opta pentru un colaj de fotografii cu persoane dragi, prins cu clești și înfrumusețat cu ghirlande luminoase, sau pot așeza deasupra patului un prinzător de vise pentru a aduce un plus de misticism și protecție împotriva coșmarurilor.

Plantele naturale pot fi, de asemenea, o idee minunată pentru decor, oferind un strop de prospețime în cameră. Este important să te documentezi în prealabil despre tipurile de plante care se potrivesc în spațiul dormitorului și să le selectezi pe cele care îți plac și se integrează armonios în decor.

Alegerea covorului necesită atenție, așadar, ia-ți un covor amplu, care să acopere majoritatea suprafeței dormitorului, sau covorașe mai mici, plasate strategic lângă pat sau în alte colțuri ale camerei.

Cel mai important lucru atunci când ai decis să renovezi dormitorul constă în pasiunea și dăruirea cu care vrei să te ocupi de acest proiect. Să crezi că vei reuși să-ți faci dormitorul visurilor tale, să alegi obiectele cu atenție fără să depășești prea mult bugetul și timpul în care ți-ai propus să finalizezi totul. Și să nu uiți că este cea mai relaxantă cameră din casa ta!

Sursa foto: www.pexels.com

 

×