x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum scapi de țânțarii din bucătărie. Metode eficiente și rapide pentru a-i ține departe de casa ta

Cum scapi de țânțarii din bucătărie. Metode eficiente și rapide pentru a-i ține departe de casa ta

de Anastasia Paul    |    21 Iun 2023   •   22:00
Cum scapi de țânțarii din bucătărie. Metode eficiente și rapide pentru a-i ține departe de casa ta

Țânțarii sunt oaspetii nepoftiti din casele noastre iar înțeptăturile lor provoacă mâncărimi ale pielii și pot chiar transmite anumite boli.

Știind cum să scapi de țânțarii care și-au găsit drumul către chiuvetele din bucătărie și alte locuri calde și umede din casă, te vei putea bucura de serile de vară.  Experții ne împărtășesc astfel  cele mai bune tactici pentru a ține departe aceste insecte zburătoare extrem de enervante, scrie homesandgardens.com.

Dacă locuiești într-o zonă densă de țânțari, lângă iazuri, lacuri sau mlaștini, este posibil ca acești dăunători să vină în interior căutând surse de hrană și apă stătătoare. 

1. Apa stătută
Țânțarii se înmulțesc în apă stagnantă, așa că abordează cu prioritate orice zone cu scurgeri și umede.

Emma Grace Crumbley, entomolog la Mosquito Squad, spune că potențialele zone de reproducere din bucătărie includ zonele cu apă stătută, respectiv în spatele frigiderului (dacă are scurgeri), chiuvetă, în ghivecele cu plante sau chiar apa din bolul animalului de companie. 

Păstrarea acestor zone curate și fără apă (sau, în cazul bolurilor pentru animale de companie, schimbarea frecventă a apei) poate reduce numărul de țânțari care eclozează.

2. Curățenie
Curățarea în mod regulat a bucătăriei este esențială, așa că asigură-te că ștergi suprafețele în mod regulat, îndepărtând resturile alimentare și umezeala. Folosește suc de lămâie deoarece acesta va igieniza suprafețele și va elimina dăunătorii, deoarece citricele sunt unul dintre parfumurile pe care nu le suportă.

De asemenea, fii atent la resturile de alimente, cum ar fi brânza, și păstrează-le în recipiente etanșe. Asigură-te că arunci regulat gunoiul și curăță bine bucătăria pentru a elimina eventualele mirosuri alimentare.

3. Dezumidificator și ventilator
Pe lângă apă, ia în considerare reducerea umidității din aer. Alături de băi și subsoluri, bucătăriile tind să fie camerele cele mai predispuse la umezeală din case. Redu nivelurile de umiditate și folosește un ventilatorul pentru a pune aerul în mișcare și a menține o temperatură mai scăzută. 

4. Plase de țânțari
Oricât de curată ar fi bucătăria ta, țânțarii vor intra prin ușile și ferestrele deschise. Așa că încearcă să le ții cât mai mut timp închise, folosește plase pentru țânțari, acoperă fisurile din jurul oricăror porți de intrare. 

5. Castron cu apă și săpun
În ciuda a tot ceea ce ai citit mai sus despre apa stătătoare, pune un bol cu apă și săpun de vase (suficient pentru a crea o mulțime de bule) pe blatul din bucătărie, ca o modalitate rapidă și ușoară de a-i respinge. Țânțarii se vor sufoca la contactul cu lichidul. 

6. Plante antițânțari
Pentru o variantă mai naturală, folosește plante împotriva țânțarilor pe pervazurile ferestrelor și pe mesele de bucătărie. Iarba de lămâie și gălbenelele îi va ține departe de casa ta. 

7. Uleiuri esențiale
Cel mai bun este uleiul esențial de citronella. Arderea lui va degaja un parfum minunat care îi descurajează însă pe țânțari. Acestora nu le plac citricele, așa că lămâia este o alegere bună. Alte uleiuri esențiale pe care le poți folosi sunt eucalipt sau lavandă.

Cea mai rapidă metodă de a scăpa de țânțari
Dacă vrei o abordare mai agresivă, poți folosi alcool, cum ar fi berea sau alcoolul, pentru a elimina țânțarii. Pune un pahar mic de bere pe blat ca un efect de descurajare sau toarnă  alcool într-o sticlă cu pulverizator.

Utilizarea în bucătărie a unei soluții antițânțari

Deoarece bucătăria este partea principală a casei în care sunt depozitate alimente și băuturi, nu este recomandată folosirea substanțelor chimice. Există un anumit risc de contaminare a alimentelor și băuturilor cu aceste substanțe chimice.

Important!

O reamintire a lanțului trofic poate fi utilă. Păianjenii sunt prădători naturali ai țânțarilor, așa că, în funcție de dimensiunea lor și de ce simți despre ei, încearcă să-i lași pe ei și pânzele lor în pace. Sunt foarte utili pentru prinderea enervantelor insecte zburătoare. 

×
Subiecte în articol: tantari casa bucătărie