x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa De ce ai nevoie pentru pasiunea ta: gătitul?

De ce ai nevoie pentru pasiunea ta: gătitul?

01 Iul 2022   •   14:15
De ce ai nevoie pentru pasiunea ta: gătitul?
Sursa foto: Sursă foto: maranc.ro

Gătitul este o pasiune care ar putea chiar să-ți schimbe viața. Nu este vorba doar despre a compune cele mai efervescente, savuroase, colorate și arătoase meniuri, ci și despre a ști că niciodată nu te-ai putea plictisi în bucătărie.

Întotdeauna sunt noi rețete de descoperit și încercat, noi combinații pe care le poți face și alimente pe care le poți alătura.

Totuși, dacă te gândești să transformi hobby-ul tău într-o pasiune, trebuie să iei în considerare faptul că, într-adevăr, va trebui să ai la dispoziție destul de multe accesorii.

 Însă cea mai importantă este pasiunea și determinarea fiindcă, ulterior, încetul cu încetul toate vor veni de la sine. Și nimic nu îți va mai sta în cale când vine vorba de a fi un adevărat bucătar profesionist.

Iată de ce ai nevoie pentru a transforma gătitul într-o pasiune pe viață.

1.      Electrocasnice profesionale

Deși nu întotdeauna vitale într-o bucătărie, electrocasnicele profesionale te vor ajuta să duci gătitul la un cu totul alt nivel.

Fie că vorbim despre un robot de bucătărie multifuncțional, o mașină de pâine, un tăietor de ceapă, toate te vor ajuta să optimizezi mult mai bine timpul de lucru și, implicit, să menții bucătăria curată. Ceea ce înseamnă că vei avea la dispoziție mai mult timp pentru a încerca diferite combinații și noi rețete care îți stârnesc interesul.

2.      Ustensile de bucătărie

 

Evident, nu poți găti fără a avea la îndemână ustensile de bucătărie. Iar aici vorbim nu doar despre diferite tipuri de tigăi, oale sau despre cuțite bucătărie de diferite mărimi și cu lame de anumite forme, ci și despre a avea la dispoziție tot felul de pahare gradate și un cântar de bucătărie pentru a măsura cantitățile.

Nu uita, bineînțeles, de costumul de bucătar, pentru a intra mult mai bine în pielea unui adevărat maestru.

3.      Cărți cu rețete

După cum probabil știi, „meseria se fură”. Este adevărat, dar probabil nu se consideră „furat” atunci când, de fapt, marii bucătari ai lumii și-au pus la dispoziție secretele și rețetele publicând cărți de domeniu, nu?

De aceea, poți oricând învăța de la cei mai buni, urmând sfaturile pe care le-au dezvăluit în cărțile scrise. Bineînțeles, începe cu cărți cu rețete ușurele, iar apoi, treptat, crește gradul de dificultate. Rețetele lui Gordon Ramsay nu sunt tocmai ușoare și accesibile!

4.      Determinare și răbdare

Nu uita, Roma nu a fost ridicată într-o singură zi. Gătitul presupune, înainte de toate, multă experiență și, implicit, multe nereușite. Însă din greșeli se învață cel mai bine, așa că nu te descuraja dacă nu ți-a ieșit din prima, ca la carte, acea plăcintă cu ciuperci.

Important este ca data viitoare să nu mai faci aceeași greșeală, ci să știi ce anume ar fi trebuit să faci altfel. Multe domenii de activitate necesită practică îndelungată, iar domeniul culinar este unul dintre ele.

În cele din urmă, este vorba despre a-ți urma visul. Clădește lucrurile cu pași mici și ai răbdare, deoarece lucrurile frumoase presupun mult timp și multă muncă. Nu te descuraja atunci când greșești, deoarece este normal să greșești. Învață din greșeli și, la nevoie, mai greșește o dată!

 

×