Lumina din gradina sau lumina din afara casei, cum i se mai spune, va deveni in scurt timp o utilitate importanta, pentru spectaculozitatea si functionalitatea sa. Cei care beneficiaza de gradini sau curti simt nevoia sa le transforme intr-un spectacol nocturn atractiv.
GRADINA TA
Lumina din gradina sau lumina din afara casei, cum i se mai spune, va deveni in scurt timp o utilitate importanta, pentru spectaculozitatea si functionalitatea sa. Cei care beneficiaza de gradini sau curti simt nevoia sa le transforme intr-un spectacol nocturn atractiv.
Iluminatul gradinii sau al curtii, indiferent de dimensiunile acestora, a trecut de multa vreme de la categoria de stricta utilitate (supraveghere si paza) la aceea de spectacol nocturn. Utilizand tehnologiile cele mai moderne azi putem pune in valoare, pe durata noptii, arborii, plantele, obiectele si traseele cele mai spectaculoase ale gradinii.
De admirat din interior. Cea dintai idee de iluminat gradina este aceea de a crea un tablou feeric pentru a-l putea admira stand in casa si privind pe fereastra. Lumina difuzata nu trebuie sa fie la fel de puternica precum lumina zilei, ci trebuie sa puna in valoare ceea ce consideram ca merita sa fie vazut noaptea, lasand si zone invaluite intr-o obscuritate misterioasa. Punctele de atractie pot fi in acest caz diverse, de la trunchiurile si coroanele arborilor la obiecte decorative, plante spectaculoase, alei romantice sau locuri de relaxare. Daca intr-un colt al gradinii exista o masa in jurul careia vrem sa ne asezam ea poate fi luminata cu flacara palpaitoare a unor lumanari asezate pe suporturi sau de lumina discreta a unor becuri bine camuflate.
Pozitionarea surselor de iluminat. Pozitionarea surselor de iluminat gradina trebuie sa respecte unele reguli generale. Cel dintai studiu trebuie facut asupra directionarii spotului luminos. El poate fi dirijat in jos, catre sol, in sus, in diverse unghiuri functie de scopul urmarit sau lateral pentru a folosi drept sistem de orientare. Becurile sau tuburile fluorescente pot fi mascate discret, asezate in suporturi reglabile sau lasate liber deasupra unor zone de maxim interes. La iluminatul exterior folositi numai becuri si surse recomandate de producatori pentru a evita orice eventual inconvenient.
Citește pe Antena3.ro
Atentie!
|
Orice instalatie de iluminat exterior trebuie proiectata si montata de specialisti autorizati, in functie de dorintele proprietarului. Improvizatiile de orice natura sunt nu numai nerecomandate, dar de la un punct incolo, chiar interzise prin lege. Sistemele de izolare a cablurilor, conexiunile, protectia surselor si recordarea la retea trebuie sa respecte normativele in vigoare, singurele care asigura siguranta in functionare si elimina orice urma de risc pentru utilizatori
|
SFAT
|
Daca ati construit o bolta pe care se infasoara plante cataratoare folositi aceasta structura si pentru a crea o zona spectaculoasa si pe timp de noapte. Arcurile boltei pot fi impodobite cu ghirlande luminoase, iar pentru a accentua liniile de fuga se pot instala spoturi mai evidente la sol, pe lateralele aleii. Aproximativ in aceeasi maniera pot fi transformate si zone aparent greu de speculat, cum ar fi zidurile ce va delimiteaza proprietatea sau plantele cu tije inalte si frunze de mari dimensiuni
Becurile cu consum foarte mic pot fi alimentate de la surse speciale, independente, cum ar fi acumulatorii. Becurile cu halogen sunt de preferat celor cu filament pentru consumul redus si lumina rece pe care o degaja
|
Iluminarea arborilor
|
La iluminatul arborilor pot fi ideal speculate textura cojii, forma trunchiurilor si a crengilor, dimensiunea sau culoarea frunzelor. Sursa de lumina poate fi dirijata de jos in sus, cu accent pe anumite zone expuse privirii. Se mai poate instala o sursa de lumina alba sus, in mijlocul coroanei, pentru a crea jocuri surprinzatoare si miscatoare de umbre. In acest caz este de dorit sa lucrati la disimularea cablurilor si la mascarea sursei luminoase cu un support protector. Cu aceleasi efecte remarcabile pot fi iluminate si tufele, arbustii, gardurile vii sau plantele cu frunze de mari dimensiuni, spectaculoase.
|