Din ce in ce mai multi bucuresteni, dar si locuitori ai altor orase mari din tara isi vand apartamentele de la bloc, renunta la confortul citadin si se muta la tara. Fenomenul este real. El a fost, se pare, initiat de pensionarii pe care costurile de intretinere ii copleseau si s-a extins catre categoriile de adulti activi, care prefera sa faca o naveta de cativa zeci de kilometri, dar sa poata respira la sfarsitul zilei si al saptamanii aer curat, sa aiba parte de mai multa liniste sau de o hrana naturala. In ultimul timp aud ca si tinerii privesc cu interes aceasta solutie, cumpara casute ieftine, le modernizeaza si le locuiesc cu entuziasmul caracteristic varstei.
Componentii tuturor acestor categorii sociale, atat de diferiti prin educatie, experienta de viata sau mentalitati, sunt in egala masura afectati de o problema comuna: nu stiu si nici macar nu banuiesc ce ii asteapta acolo, in minunatul mediu ruralâ¦
Pentru ei, dar si pentru cei care le vor urma am decis sa deschidem o rubrica noua in paginile suplimentului, o rubrica dedicata vietii la tara. Vom aborda, incepand cu numarul viitor, pe rand si in amanuntime toate obstacolele existente ori potentiale ce se proptesc in calea instalarii definitive (sau, de ce nu, chiar temporare) intr-o
casa aflata pe ulita unui sat romanesc. De la chestiuni legate de existenta surselor de apa sau racordarea la sursele de energie electrica pana la solutii de producere a energiei termice, evacuarea deseurilor menajere, protectia proprietatii, posibilitati si sisteme de comunicare etc.
Nu vom uita sa scriem nici despre lucrari de restaurare sau consolidare, izolari si acoperiri, extinderi ale constructiei sau ridicarea unor anexe.
O zona careia ii vom acorda atentia cuvenita va fi, desigur, curtea. Ea este spatiul esential, zona care trebuie sa imprime vitalitate si sa dea bucurie proprietarului. Toate lucrarile si amenajarile specifice, influenta factorilor geografici sau climaterici, destinatia integrala sau diferentiata vor fi tot atatea subiecte atractive.
Dorim ca aceste pagini sa va provoace la dialog, sa va puteti spune pasurile, sa va putem ajuta apeland la specialisti, sa reusim impreuna sa atenuam socurile instalarii intr-un mediu nou si dificultatile acomodarii la un stil de viata diferit. Iata de ce va invitam sa trimiteti mesajele dumneavoastra pe adresa suplimentului (
jcm@jurnalul.ro) sau corespondenta pe adresa Jurnalului National, mentionand pe plic "pentru suplimentul Jurnalul casei mele".