x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Exploataţi la maxim amplasamentul grădinii dumneavoastră

Exploataţi la maxim amplasamentul grădinii dumneavoastră

de Cornelia Constantin    |    10 Oct 2009   •   00:00
Exploataţi la maxim amplasamentul grădinii dumneavoastră
Sursa foto: /RHS

SOLUŢII PENTRU GRĂDINI DIFICILE Conceptul de grădină cât mai puţin costisitoare a fost prezent la mai toate manifestările de specialitate din acest an. Unele proiecte care aplică acest concept sunt mai spectaculoase, altele mai puţin, însă toate merită atenţia noastră pentru că ne pot fi de ajutor.



Amplasamanetul unei grădini poate fi foarte variat, aşa că o idee în plus e binevenită. Iată în imaginile alăturate câteva propuneri britanice.

RELIEF DECORATIV VĂLURIT
Dacă relieful grădinii dumneavoastră este unul vălurit şi este destul de greu de găsit o modalitate de amenajare, iată ceva ce vă poate fi de folos: simularea unor straturi altfel decât aţi văzut până acum. Practic, aleile se sapă la acelaşi nivel, iar tot ce este neregulat va reprezenta "stratul cu flori". Popularea acestui strat neobişnuit se va face cu două tipuri de plante. Zonele verzi sunt acoperite cu gazon, iar zonele argintii pot fi acoperite cu cineraria cu port pitic sau orice altceva aveţi la îndemână şi are port scund şi frunze adecvat colorate. Zonele din grădină care se păstrează înălţate vor trebui consolidate aşa încât în cazul unor ploi mai abundente să nu se strice.

MOZAIC VEGETAL MODERN
Dacă sunteţi adepţii conceptelor moderne de amenajare veţi fi încântaţi de această propunere. Partea dificilă este întreţinerea gazonului, cunoscut fiind faptul că se consumă destul de multă apă şi necesită lucrări de întreţinere. Partea uşoară este că vegetaţia este ţinută sub control destul de strict, iar plantele folosite sunt accesibile şi destul de puţin pretenţioase. Se pot folosi combinaţii de piatră naturală, nisip cu granulaţie mare, piatră decorativă, grilaje metalice şi plase pentru delimitări diverse.

COMBINAŢII: FLORI SIMPLE ŞI OBIECTE DECORATIVE
Dacă aveţi o grădină nu prea mare şi vreţi să aveţi o amenajare care să nu vă dea bătăi de cap dar care să arate în fiecare an altfel, puteţi să combinaţi plante anuale şi obiecte decorative aşa cum vedeţi în imaginile alăturate. Mai greu va fi să obţineţi obiectul decorativ adecvat dorinţei dumneavoastră. Florile se pot obţine an de an din seminţe sau se pot cumpăra primăvara sub formă de răsaduri. O astfel de grădină este decorativă de primăvara şi până toamna, după care... aveţi timp să vă gândiţi la altceva pentru anul următor. Şi atunci când veţi obosi să tot schimbaţi florile şi cromatica puteţi să apelaţi la plante perene care să încadreze bine obiectul decorativ pe care vi l-aţi ales.

APROVIZIONARE ŞI ÎNTREŢINERE
Ca orice lucru bun, nici grădina nu ţine la nesfârşit fără un strop din sufletul dumneavoastră şi fără un buget pentru lucrări de întreţinere. Dacă nu doriţi să cheltuiţi foarte mult, cel mai bine este să investiţi într-o primă fază în arbori şi arbuşti şi să amenajaţi aleile, locul de odihnă şi un spaţiu de depozitat unelte. După aceea va fi destul de uşor să vă lămuriţi ce flori să cumpăraţi. Ele vor fi plantate "în completarea" a ceea ce există, chiar dacă vor avea statut de vedete. Nu evitaţi plantele decorative prin frunziş - toate grădinile reuşite au astfel de plante. Dacă aveţi timp şi vă face plăcere, puteţi să porniti cu toate de la seminţe, rizomi, bulbi şi lăstari. Aşa veţi avea satisfacţia obţinerii fiecărei plante în parte şi vă veţi bucura mai mult.

O LIVADĂ DECORATIVĂ
De ce să arate bine doar o grădină cu arbori decorativi şi nu şi o livadă? Până la urmă pomii fructiferi pot fi şi decorativi. La momentul plantării verticalitatea grădinii e una puţin evidentă şi acest lucru poate să supere o persoană grăbită să obţină rezultate. Pomii fructiferi au cam 1 m înălţime la momentul achiziţiei şi câteva crenguţe cu frunze. Vor trece probabil 2 ani până ce crengile încep să se ramifice, să producă flori şi să le poată ţine aşa încât să se transforme în fructe. Unele varietăţi au port columnar, altele au frunze colorate sau variegate. Sunt şi varietăţi care se pot dirija pe spaliere atunci când spaţiul este insuficient. Pentru a da un aspect decorativ livezii şi pentru a controla răspândirea buruienilor puteţi să acoperiţi amplasamentul cu scoarţă de copac sau cu segmente de lemn decupate după necesităţi aşa încât să permită dezvoltarea pomişorilor.

SFAT
Fiţi pe recepţie pentru că a început sezonul plantărilor de toamnă: bulbi, trandafiri, arbuşti, viţă-de-vie, plante perene cu rădăcini rizomatoase. Îi puteţi planta până la primele brume cu şanse mari de reuşită, aşa încât din primăvara următoare veţi avea o grădină frumoasă şi bine îngrijită. Preţurile variază destul de mult, aşa că faceţi cumpărături de la acei furnizori care s-au dovedit potriviţi pentru dumneavoastră şi verificaţi atent ceea ce cumpăraţi: bulbi şi rizomi tari (nu moi şi nici uscaţi), arbuşti viguroşi cu rădăcini bine dezvoltate si tulpini solide. Dacă v-aţi gândit să mutaţi anumite plante prin grădină, acum este momentul.  

×
Subiecte în articol: mereu verde