Extravagantul e permis

Arta nu-i doar ceea ce sta pe pereti si se asorteaza casei

Dupa cum stiti, arta nu-i doar ceea ce sta pe pereti si se asorteaza cu tencuiala sau tapetul. Tencuiala insasi devine arta, iar tapetul colaj sau suport pentru interventii grafice, daca-s pictate de profesionisti ai culorii, urmasi ai vechilor zugravi de fresca, muralisti ori mozaicari. Din pacate, asta nu se intampla la noi, atata timp cat arhitectul nu colaboreaza cu designerul, iar proprietarul ii ignora pe amandoi si cumpara naturi moarte de la Marriott, cum da bine la conversatie mondena si blazon. Oricum, asta-i alta poveste, pentru adulti, asa c-o lasam pentru mai tarziu, cand om creste bogati si educati. Ce voiam sa spun azi e ca, de vreme ce tot asortam pictura cu fotoliile si canapeaua, hai s-o facem macar cu imaginatie si stil. Si in ordine inversa de data asta.

CA LA HOLLYWOOD

Un fotoliu poate fi mai mult decat o banala piesa de mobilier, cu autor anonim. Poate fi o capodopera, ironica precum "Buzele lui Mae West" de Dali, ori eleganta ca sofaua Bauhaus de Alvar Aalto. Sau, de ce nu, o creatie contemporana manifest kitsch, cum e cazul de fata. O aglomerare aproape informa de banane din piele si plus, comoda, lasciva si tipatoare precum un videoclip cu Sexy, ori Blondy, ori amandoua la un loc, ca-n vremurile bune. Daca n-ati ajuns prin LA, ati vazut macar la MTV ca mai toate celebritatile, de la Ozzy la J.Lo si Puff Dady se lauda cu asemenea piese de colectie, asezate strategic cu vedere spre piscina sau ocean. Noi de ce n-am indrazni sa fim extravaganti, de vreme ce tot ne orientam dupa Uncle Sam ca marinarii dupa Steaua Polara? Oricum, pana la rafinament mai e mult, asa ca macar de distractie sa avem parte.

…SI IN ALTE INDUSTRII

Problema e cu ce-l asortam. Nu-mi vin in gand decat portretele lui Arcimboldo, cu fructe si legume ordonate manierist pe anotimpuri. Da, dar astea, oricat de contemporan arata, stau demult cuminti in muzee, pazite de ochiul de sticla al camerelor de supraveghere. Si cum locul reproducerilor nu-i pe pereti, ci in cataloagele de arta, va propun in schimb ceva accesibil. Un remix intre Arcimboldo si Fragonard, nou si familiar totodata, proaspat ca buchetul miresei in drum spre altar. Tine de evidenta ca galbenul crom al bananelor se potriveste de minune cu sulful pe care se profileaza portretul suav si galant al domnitei de la curtea pariziana. Dincolo de cromatica insa, ambele impartasesc aceeasi originalitate si ironie fata de abundenta postmodernitatii, cand totul e reciclabil si permis, de la Mona Lisa cu mustati la "Lacul Lebedelor" cu balerini gay sau de la Romeo si Julieta iubindu-se prin ghetourile newyorkeze la muzicalul "Chicago" pe scena Teatrului National. Indrazniti deci. E usor ca si cum ati manca o banana. Daca va plac, fireste.