x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Feng Shui: Cum să-ți protejezi casa de energia negativă

Feng Shui: Cum să-ți protejezi casa de energia negativă

de Redacția Jurnalul    |    07 Feb 2026   •   07:40
Feng Shui: Cum să-ți protejezi casa de energia negativă
Sursa foto: Jurnalul

Specialiștii Feng Shui avertizează asupra unor gesturi cotidiene,, aparent inofensive, care pot afecta fluxul energetic din locuința ta.

Astfel că îmbrățișările, strângerile de mână sau chiar invitarea prietenilor la tine acasă pot provoca un transfer de energie, inclusiv negativă, și pot influența sănătatea locatarilor, potrivit spynews.ro.

Chiar dacă sunt persoane apropiate, contactul fizic poate transmite emoții și energii care nu ne aparțin, afectând astfel echilibrul energetic al corpului și al casei, după cum explică practicienii Feng Shui.

Cum echilibrezi energia casei după plecarea musafirilor

Pentru a contracara efectele transferului de energie, experții recomandă anumite plante și ritualuri.

Moxibustia este utilizată pentru stimularea circulației energiei în corp, în timp ce Palo Santo, tămâia, salvia sau sarea sunt recomandate pentru curățarea energetică a locuinței după plecarea musafirilr.

De asemenea, există plante considerate protecții naturale împotriva energiilor negative, care pot fi plasate la intrarea în casă: feriga, aloe vera, lavanda, limba soacrei, gerbera, busuiocul sau crinul păcii.

Cristalele, precum cuarțul și ametistul, sunt  folosite pentru menținerea unui flux pozitiv de energie.

Obiecte cu energie negativă

Pe lângă contactul fizic, specialiștii Feng Shui recomandă să eviți acumularea obiectelor care pot bloca energia pozitivă:

  • obiecte vechi, sparte sau nefolosite

  • plante uscate sau artificiale prăfuite

  • ceasuri și electrocasnice defecte

  • haine vechi sau rupte

  • oglinzi ciobite

  • hârtii, reviste sau documente vechi

  • pantofi uzați

  • tablouri sau imagini care transmit violență

  • amintiri dureroase

Totodată, dezordinea din locuință favorizează energia negativă. Păstrarea unui spațiu curat și ordonat contribuie la echilibrul mental și emoțional al celor care trăiesc în casă.

 

×
Subiecte în articol: casa fng shui
Parteneri