Gradinile sofisticate ale stilului francez

Asa cum exista gradina spaniola, exotica, parcurile engleze cu alei libere sau meticuloasele gradini japoneze, incepand cu secolul al XVII-lea, avem in patrimoniul universal al spatiilor verzi si categoria gradinii frantuzesti. Cum arata si de unde vine acest stil?

Asa cum exista gradina spaniola, exotica, parcurile engleze cu alei libere sau meticuloasele gradini japoneze, incepand cu secolul al XVII-lea, avem in patrimoniul universal al spatiilor verzi si categoria gradinii frantuzesti. Cum arata si de unde vine acest stil?

Cand spui francez, iti vin in minte... branzeturi in sute de sortimente, castelele de pe Valea Loirei, Parisul - capitala a modei, parfumuri tulburatoare... Ce au acestea in comun? Sa fie oare cochetaria? Gustul pentru special, rafinamentul? E o mixtura din fiecare, cu siguranta.

Ei bine, si arta gradinilor este un domeniu in care francezii si-au etalat din plin spiritul sofisticat. Au facut-o cu asa pasiune si cu atata coerenta, incat nu doar ca si-au creat un stil propriu, dar au lansat curente internationale, tulburand spiritele si in acelasi timp limpezind compozitiile. Nu va speriati, este vorba de secolul al XVII-lea, caci in jurul anilor 1650-1700, Franta isi savura stralucirea maxima pe cerul gradinilor acelor epoci. Vaux-le-Vicomte, Versailles - curtea Regelui Soare - erau supremele etaloane ale splendorii, spre care se inclinau toate capetele, cu adanca admiratie si dorinta arzatoare de a le imita.

Cel mai mare proiectant peisagist al tuturor vremurilor, Andre Le Notre, cerceta calare domeniile si padurile pe sute de hectare, in jurul palatului care urma sa fie construit, lua in considerare deschiderile de perspectiva, inclinatia terenului, sursele de apa, masivele vegetale existente, eventualele obstacole in calea extinderii orizontale, inregistra totul. Apoi in atelierele sale incepeau sa se intrevada pe coli mari de hartie linii drepte, intersectate, axe de simetrie, pe care apoi armate intregi de muncitori le realizau in teren. Pentru Vaux-le-Vicomte, trei sate a trebuit rase de pe fata pamantului, pentru ca aripile gradinii sa se poata intinde pe pajistile si padurile de odinioara.

PROIECTARE MINUTIOASA

De obicei de dimensiuni foarte mari, gradinile stilului francez sunt desenate cu rigla si compas. Axe drepte, cercuri, dreptunghiuri, totul este geometric, subordonat intotdeauna simetriei, regina acestui stil. Nici o alee cu traseu liber, nici o zona de vegetatie crescuta natural, nici macar padurile care inchideau marea compozitie la orizont nu scapau de foarfecile care aduceau totul la forme patratoase, aliniindu-le perfect.

Nelipsite in aceste parcuri, parterele - sunt zonele largi, deschise, cu motive decorative din plante, ca un covor gigantic. Acestea erau costisitoare, pentru ca atat realizarea, cat si intretinerea lor ulterioara cereau mult mestesug, nu intamplator cele mai elaborate dintre ele se numeau partere-broderii. Desenul lor fabulos se realiza din plante joase ca inaltime (pana in 40 cm), verzi - cu frunzis persistent sau florale - multicolore. Benzile vegetale sunt deseori intercalate de portiuni acoperite cu pietrisuri colorate. Era ideal ca un parter sa poata fi admirat de pe o terasa mai inalta, aflata in apropiere, astfel compozitia dantelata fiind perceputa mult mai bine decat de pe aleile care il marginesc. Nu existau plante inalte pe aria parterelor, ca de altfel pe intreaga suprafata a gradinii frantuzesti. Dominanta generala erau orizontalitatea si deschiderea larga a spatiului, fara obstacole verticale, fara volume mari. Marginesc aleile doar piese de topiaria (plante tunse in forme geometrice) care nu depasesc in inaltime statura umana. Copacii erau nelipsiti, inalti si stufosi, dar se aflau numai la marginile parcului, cu rol de cortina de jurimprejurul bijuteriilor centrale.

SPECTACOLUL APEI

Perspectiva aeriana ofera jocuri de forme si culori jucate intr-un puzzle grandios, desfasurat pe zeci de hectare precum la castelul Vaux le Vicomte

Jocurile de apa sunt un alt element-cheie in aceste grandioase compozitii peisagere, fiind nenumarate intr-un spatiu cum este parcul de la Versailles. Luau forma bazinelor rotunde, ovale, dreptunghiulare. Ochiurile de apa limpede se transformau in fantani arteziene spectaculoase la pornirea instalatiilor pe care majoritatea le aveau ascunse sub roci si sculpturi. Jeturi multiple se intersectau, se involburau si, impreuna cu figurile baroce din piatra si bronz, aduceau un dinamism optimist, jucaus de-a lungul intregului parc. Grand canal, marele bazin central care se desfasura pe axa principala, ajungea in unele cazuri la suprafete de cateva hectare.

Saint-Germain-en-Laye, Chateau de Chantilly, Gradinile Luxembourg, Blois, Gaillon, Fontainbleau, toate aceste castele si resedinte princiare se mandreau cu aranjamente vegetale din ce in ce mai elaborate, rivalizand si starnind gelozii. Pentru invidia fata de frumoasa amenajare exterioara a palatului sau, Vaux-le-Vicomte, ministrul de Finante al Frantei, a fost demis si inchis de Regele Ludovic XIV, care apoi si-a construit ansamblul de la Versailles pentru a intrece in stralucire tot ce se vazuse pana atunci. Viata mondena a acelor vremuri era ghidata de eticheta rafinata pana la extrem, iar printre obiceiurile favorite in societatea inalta erau petrecerile fastuoase organizate in gradini. Ornamentatii bogate si abundenta de flori, mancaruri alese si bauturi fine, reprezentatii de teatru si muzica, toate acestea se desfasurau in decorul magnific al decoratiilor vegetale sofisticate.

GRADINA GEOMETRICA

Privita de sus, gradina franceza ofera o imagine neasteptat de spectaculoasa. Planul ansamblului de la Versailles se arata ca o ghicitoare imensa sub forma de linii intersectate in jurul axei de simetrie orientata est-vest

Pe langa multe alte maniere abordate in conceperea spatiilor verzi, gradini de inspiratie franceza se mai proiecteaza si astazi si, chiar daca nu se mai intind pe sute de hectare, ele preiau acelasi spirit ordonator. Un alt termen folosit pentru acest curent in peisagistica este gradina geometrica sau chiar gradina baroca. Alei drepte si largi de 5-10 metri, marginite de aliniamente vegetale, perspective lungi pana la orizont, spatiul liber din interiorul gradinii, deschis si desenat cu felurite modele ca o dantela, toate acestea dau contur unei gradini franceze. Elementele pe care aceasta le foloseste, principiile sale compozitionale, toate acestea licareau in Europa ca niste beculete aprinse peste tot. Cei care s-au orientat spre aceasta maniera au fost mai intai italienii renasterii, de la care creatorii francezi au preluat multe elemente, inspirand mai departe peisagistii din Germania, Suedia, Olanda, Rusia. Nici una din ele insa nu a reusit sa intreaca stralucirea Versaillesului. Ce a facut Franta, in secolul al XVII-lea, epoca Barocului, a fost sa adune toate aceste elemente la un numitor comun si sa le distileze, creand nu o scanteie, ci o explozie orbitoare de lumina. Rezultatul perfectionarii franceze a fost atat de puternic, atat de limpede, incat faima sa a urcat arta gradinilor pe culmile gloriei.

Volumele vegetale aliniate pe marginea promenadelor largi si curbele feminine ale decoratiilor de pe partere sunt adevarate lucrari de arta. Seara, luminile discrete adauga un plus de intimitate, creand feerii nocturne

FORTA OPULENTEI

Cuvantul cel mai des asociat gradinilor frantuzesti este grandoare. Ele au fost create de clasele nobile, printi si regi, pentru a impresiona, fiind expuneri ostentative de bogatie si putere. Puterea financiara de a le realiza si intretine ulterior, puterea omului asupra fortelor naturii nestapanite pana atunci, puterea vointei, caci, in ciuda gratiei si feminitatii lor, aceste gradini demonstreaza forta.