Apa este un element necesar într-o grădină frumoasă. Dar mai mult, ea poate fi folosită şi în scop decorativ. Iazurile sunt o soluţie de a vă bucura nu numai de prezenţa apei, ci şi de a creşte plante decorative deosebite, precum şi a oferi un mediu prielnic peştilor. Da, acum totul este posibil cu noile produse dezvoltate de firma germană Söll, ce deţine peste 85 de patente în materie de produse dedicate iazurilor.
Specialiştii firmei şi-au concentrat eforturile în domeniul protecţiei apei, studiind printre altele şi cauzele care determină formarea mâlului sau răspândirea algelor.
MAI GREU DE ÎNTREŢINUT
Pe piaţă sunt disponibile o mulţime de materiale cu ajutorul cărora se pot construi iazuri de orice mărime. Cu precădere pentru iazurile de mici dimensiuni se găsesc folii din PVC. Acestea se montează relativ uşor în groapa săpată ce va forma viitorul iaz.
Se fixează bine marginile, având în vedere şi posibilele deformări ale conformaţiei gropii sub presiunea apei, iar apoi se umple cu apă. Până aici e totul uşor, inclusiv decorarea cu rocărie, plante şi peşti.
Problema este că, în lipsa unui filtru, după o perioadă scurtă de timp, iazul devine îmbâcsit, urât mirositor şi neprielnic vieţii, atât a plantelor, cât şi a peştilor. Aceste probleme pot fi însă soluţionate cu ajutorul produselor Söll.
TRATAMENTE NECESARE
Specialiştii germani propun parcurgerea a trei paşi pentru obţinerea de iazuri limpezi, fără mâl. Primul se referă la stabilizarea apei, adică aducerea acesteia la parametri ce facilitează mecanismele de autocurăţare şi circuitele ecologice, respectiv apa să fie suficient de dură şi tamponată (pH 7,5-8,5, kH peste 5). Al doilea pas, combaterea algelor.
Al treilea pas, legarea substanţelor nutritive excedentare, adică legarea fosfaţilor care sunt principala substanţă nutritivă a algelor. În urma tratamentelor, algele nu sunt distruse, ci menţinute pentru a asigura un mediu sănătos peştilor, iar produsele sunt ecologice.
Citește pe Antena3.ro