x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Ideale pentru grădină sau livadă

Ideale pentru grădină sau livadă

de Adela Parvu    |    28 Mar 2009   •   00:00
Ideale pentru grădină sau livadă

Sezonul cald se apropie şi cine are o grădină sau o livadă mare unde munceşte toată ziua simte nevoia unui refugiu, cu atât mai mult cu cât acestea se află la distanţă de casă



Grădinile ca spaţiu verde relaxant sunt de obicei la noi mici ca şi suprafeţe, mai ales cele din mediul urban. Dar cine are o proprietate la ţară sau la periferia oraşului pe care o foloseşte pentru cultivarea de legume şi fructe, întotdeauna simte nevoia unui refugiu din faţa arşiţei sau a ploii. Sunt multe construcţii improvizate, care nu numai că nu arată bine, dar nu sunt suficient de solide pentru a putea fi folosite şi pentru depozitarea diferitelor obiecte necesare, cum ar fi veselă, tacâmuri, mobilier pentru şedere, alimente etc.

O soluţie bine venită ar fi căsuţele de grădină. Aceste tipuri de construcţii există într-o mare varietate de modele şi la preţuri foarte bune se pot achiziţiona modelele standardizate. Suprafaţa de la interior poate fi asemănătoare unei camere mici, deci suficient loc chiar şi pentru instalarea unui pat pentru odihnă (6 mp).

Pentru cei care vor să-şi adăpostească la interior şi obiecte mai valoroase, cum ar fi unelte pentru grădinărit, aceste căsuţe pot fi comandate cu obloane rezistente, asigurându-se o etanşaizare perfectă împotriva spargerilor, o măsură de precauţie, mai ales dacă această mică construcţie se află pe o proprietate neîngrădită sau la mare distanţă de o zonă locuită.

În ţările occidentale astfel de construcţii sunt folosite pentru relaxare în spaţiul grădinii, dar de mult ori şi ca spaţiu de cazare pentru oaspeţi. Desigur, cazarea este valabilă în sezonul cald, având în vedere că o dotare corespunzătoare ar implica costuri prea mari, ca instalaţie de apă, instalaţie electrică etc.

×
Subiecte în articol: dialog constructiv