x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Începeţi să construiţi grădina viitorului

Începeţi să construiţi grădina viitorului

de Cornelia Constantin    |    12 Sep 2009   •   00:00
Începeţi să construiţi grădina viitorului
Sursa foto: /RHS

Se spune despre grădinari că au un simţ al observaţiei foarte dezvoltat. Poate pentru că este exersat în fiecare zi. Aşadar, e sigur că au observat că unele lucruri se schimbă şi sunt gata să treacă la un altfel de grădinărit.

V-am obişnuit ca în aceste pagini să vă prezentăm grădini deosebite, premiante în concursuri. De această dată vă prezentăm altceva. Poate că grădina nu este una spectaculoasă, dar este una care demonstrează un principiu: conservarea resurselor, administrarea atentă a ceea ce oferă grădina. Ideea este că nimic nu se aruncă din grădină şi nici în grădină, iar aspectul decorativ cedează din importanţa sa în faţa celui utilitar.

ADAPTABILITATE
S-a tot vorbit despre schimbările climaterice. Unele sunt deja evidente. Chiar dacă o grădină frumoasă conţine şi porţiuni cu gazon, această grădină propune renunţarea la el din cauza consumului mare de apă, necesară întreţinerii lui. De asemenea, s-au ales plante care să reziste la uscăciune. Asta înseamnă că posesorul grădinii va putea aloca un buget mai mic pentru întreţinerea grădinii în general. Deci, primul mesaj pe care îl transmite se referă la adaptabilitate.

Sunt foarte mulţi grădinari care consumă resurse importante pentru a păstra în grădină plante rare sau exotice. Sigur că e o bucurie să ai în grădină aşa ceva, dar gândiţi-vă că, dacă nu au condiţiile de mediu necesare, rarităţile nu vor rezista. Sau, dacă vor rezista, va fi doar pentru o vreme şi cu un consum mare de energie, timp şi buget. Haideţi să abordăm amenajarea grădinii la modul practic, pentru că asta nu înseamnă că nu vom avea o grădină frumoasă şi admirată de cei care o vor vedea.

CONSERVAREA RESURSELOR
Formaţi-vă obiceiul să nu aruncaţi nimic util din grădină, dar nici nu e cazul să transformaţi grădina într-o groapă de gunoi. Toate frunzele şi resturile vegetale strângeţi-le în recipiente mari pentru compostare. Toate gunoaiele se sortează corespunzător. Dacă se poate recicla ceva, reciclaţi (recipiente de plastic, hârtie, metale etc.). Tot ceea ce provine de la plante bolnave ardeţi. În acest fel puteţi să controlaţi problemele cu bolile şi cu dăunătorii din grădină. Udaţi grădina atunci când este necesar, nu pentru că vă face plăcere să vedeţi florile trezite de stropii de apă.

Ştiu, renunţaţi la o bucurie, dar când veţi trage linie la final de sezon veţi vedea ce înseamnă asta din punct de vedere al bugetului. Strângeţi apa de ploaie dacă aveţi cum. Este mult mai bună pentru plante decât apa din sistemul de alimentare. În timp, se adună prin grădină tot felul de ghivece şi recipiente. Populaţi-le cu florile care vă sunt la îndemână. Un ghiveci nou şi costisitor nu înseamnă neapărat că e şi frumos şi practic.

Aşa că gândiţi-vă de două ori înainte să faceţi achiziţii noi. Înlocuiţi vechea reţea de iluminare a grădinii, care vă provoacă supărări la vederea facturii. Folosiţi lămpi solare. Sunt uşor de folosit, practice. În plus, puteţi să obţineţi nişte efecte decorative absolut umitoare.

Aşadar, folosiţi cum se cuvine ceea ce oferă grădina dumneavoastră. Dacă locuiţi într-o zonă cu piatră naturală, nu consumaţi bugete pe piatră decorativă şi pavaje. Dacă aveţi o sursă de apă pe spaţiul grădinii, alta decât fântâna, bucuraţi-vă, pentru că vă va fi de mare ajutor. Folosiţi plantele care se dezvoltă de minune în zona dumneavoastră. Apelaţi la îngrăşăminte şi tratamente naturale când e posibil şi când aveţi timpul necesar.

×
Subiecte în articol: mereu verde