x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Ingredientul simplu și eficient pentru a reda prospețimea florilor de apartament

Ingredientul simplu și eficient pentru a reda prospețimea florilor de apartament

de Redacția Jurnalul    |    12 Iul 2023   •   21:45
Ingredientul simplu și eficient pentru a reda prospețimea florilor de apartament

Florile ne încântă mereu cu frumusețea și parfumul lor dar pentru a le menține sănătoase trebuie să le îngrijim.

Ingredientul simplu care ajută florile să aibă o creştere sănătoasă şi o înflorire abundentă

Astfel că udarea și hrănirea adecvată sunt esențiale. În cazul în care nu mai înfloresc ori devin palide, atunci au nevoie urgentă de atenție. Pentru a le reda prospețimea, cea mai potrivită substanță este apa oxigenată, adică peroxidul de hidrogen. 

Aplicarea acestuia este simplă și au efect incredibil asupra plantelor de apartament, pe care le fac mai puternice și mai rezistente.

O soluție cu apă oxigenată se poate aplica la rădăcină ori se pulverizează o dată la 5 zile. Este important să știi că apa de ploaie, de exemplu, conține peroxid de hidrogen, motiv pentru care este atât de benefică pentru plante, oferindu-le nutrienții și oxigenul necesari, potrivit Rador, citat de dcnews.ro.

 

 

×
Subiecte în articol: flori apa oxigenată peroxid de hidrogen