La peisaj, in pauza de cafea

Pana sa ne deschida ochii un critic de arta, multi dintre noi credeam ca un peisaj trebuie sa fie cat mai fidel realitatii. Dar aflam ca si pictura evolueaza o data cu restul societatii, iar peisajele devin din ce in ce mai abstracte

Va invit sa iesim la peisaj. Stiu ca iarna-i pe aproape, nu-i nevoie insa sa va luati paltoanele, ci doar invelisul de interes pentru arta, captusit cu bune intentii si extensii financiare pe masura. N-ati mai iesit demult la iarba verde, toamna ruginie si pictura en plain air, nu-i asa? Dar cu siguranta ati auzit de artistii care luau cate o gura de inspiratie la Balcic sau la Barbizon, ca Grigorescu, Andreescu ori Catargi. Ce se intampla insa cu peisagistii contemporani? Pe unde mai cutreiera si ce mai picteaza? Mai arata natura la fel in era digitala, cand sevaletul e asezat langa computer, iar pensula langa telecomanda? Eu cred ca nu, si nici n-ar trebui, de vreme ce progresul stiintific e prieten pe viata cu arta, cel putin de la Leonardo, impresionisti si futuristi incoace.

DEJÀ VU

NEGATIV - Imi plac tusa, cromatica si compozitia, dar, daca tot e un omagiu adus maestrilor, as prefera un remix

Totusi, unii mai tematori raman captivi in canoane. In loc sa ia pulsul naturii, trag cu ochiul la maestri, desi e clar ca academismul a murit demult si si-a luat cu el si geniile. Simti ca ai un d...jà vu ca-n "Ziua cartitei", daca ati vazut filmul, cand te uiti la lucrarile lor. Cum se intampla in cazul de fata, care nu-i chiar asa dramatic, estetic vorbind, dar e cam ramas in urma cu expresia si emotia, cam ca Gabriel Dorobantu fata de Ricky Martin sau Corina Chiriac fata de orice. Nu ma intelegeti gresit, imi plac tusa, cromatica si compozitia, dar daca tot e un omagiu adus maestrilor, as prefera un remix, sa nu ma intreb dis-de-dimineata ce secol e azi.

"ACOPERA-MI INIMA CU CEVA"

Altii, mai zburdalnici, desfid regulile si re-inventeaza genul. Fara incursiuni in natura, ci doar in imaginatie, unde culorile sunt aleatorii, formele schimbatoare, iar contururile iuti ca ideile. (Cam ca la Van Gogh, a carui "nebunie" a ramas inegalabila pana astazi, desi campiile de la Arles arata la fel pentru toti.) Artistii tineri n-au timp de excursii la padure si tabere de creatie in creierul muntilor. Cei mai multi compun contra cronometru reclame la detergenti, coperti de albume si decoruri pentru Media Pro. Asa ca un copac in flacari, schitat cu nerv pe fondul de creta al panzei sau hartiei in pauza de cafea, are tot atata poezie cat artarul pustiit de toamna de la marginea padurii unde iti instalezi, inspirat, sevaletul. Are insa si ceva in plus: o vibratie care nu-i a vantului, ci a inchipuirii, pentru ca arta nu-i copie, ci filtru, creatie, fictiune, de aia o cautam prin muzee si galerii, ca altfel ar fi de ajuns sa privim, organic, pe fereastra. Iar copacul asta, desi imi place refrenul lui Alifantis, ma face sa uit de fosnetul frunzelor sub talpi toamna, tocmai pentru ca-i nemuritor.