x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Locul de luat masa

Locul de luat masa

28 Apr 2005   •   00:00

INTERIOR
Locul de luat masa, denumit si sufragerie, este o functiune de sine statatoare. Ea este de cele mai multe ori inclusa in spatiul camerei de zi, deoarece servirea mesei impreuna intareste coeziunea familiei.
Sunt situatii Locul de luat masa, denumit si sufragerie, este o functiune de sine statatoare. Ea este de cele mai multe ori inclusa in spatiul camerei de zi, deoarece servirea mesei impreuna intareste coeziunea familiei. Sunt situatii cand ea se afla in spatiul bucatariei. In aceste doua cazuri trebuie avuta in vedere corelarea mobilierului, a modului de iluminare, a decorului sufrageriei cu restul, pentru ca imaginea de fundal, respectiv camera de zi sau bucataria, este la vedere, in imediata vecinatate.

Cazul ideal, atunci cand compartimentarea casei o permite, este amenajarea acestei destinatii intr-o zona dedicata ei. In aceasta situatie, locul unde se serveste masa trebuie sa fie aproape de bucatarie, separat de locul de discutii, conversatii sau in care se urmaresc programele tv.

Spatiul rezervat mesei trebuie sa aiba in vedere si ocaziile festive, cand numarul celor care iau masa impreuna este mai mare. Schimbarea modului de viata determina pastrarea unei legaturi mai puternice intre bucatarie si sufragerie. De multe ori, un spatiu deschis spre bucatarie devine locul de servire a mesei principale si atunci trebuie asigurat spatiul necesar mesei, scaunelor, dar si servitului mancarii. Pentru amenajarea locului de luat masa trebuie cunoscut numarul de persoane care mananca, zi de zi, la masa. Mobilierul sufrageriei trebuie armonizat cu cel al bucatariei, daca ele coexista in aceeasi incapere, pentru a crea o atmosfera linistitoare, unitara. Asta nu inseamna ca mobilierul celor doua functiuni trebuie sa fie acelasi. Se pot alege variante, chiar contrastante, care sa confere sufrageriei o ambianta intima, sa o marcheze si chiar sa o detaseze de restul.

Garnitura sufrageriei, in afara mesei (de regula extensibila) si a scaunelor aferente, mai contine o piesa importanta de mobilier, bufetul, care este locul de depozitare ale veselei si vaselor suplimentare, necesare pentru ocazii speciale. Se poate opta, in locul bufetului, pentru vitrine inalte, care de regula sunt inglobate fie in ansamblul mobilierului bucatariei, atunci cand sufrageria se afla in spatiul ei, fie in cadrul camerei de zi, daca ea este amenajata in principala camera a casei.

Deosebit de importanta este iluminarea sufrageriei. O lumina uniforma peste masa frumos aranjata face mancarea mai placuta. Un iluminat corect se poate obtine cu ajutorul unei lampi suspendate deasupra mesei sau printr-un iluminat general, realizat cu ajutorul corpurilor suspendate si a lampilor de perete. Un corp de iluminat bine ales si pozitionat nu trebuie sa deranjeze ochii celor care stau la masa. Locul de luat masa trebuie protejat de lumina puternica a soarelui; aceasta se poate rezolva cu ajutorul unor sisteme de umbrire, a perdelelor sau chiar a vitraliiilor.

Fiind o functiune aparte, strans legata de viata cotidiana a oamenilor, ea trebuie sa fie confortabila. Acest lucru se traduce direct prin alegerea unui mobilier corespunzator. Masa si scaunele se recomanda a se cumpara impreuna, iar criteriile ergonomice sa fie respectate in functie de fiecare familie in parte, pentru ca oamenii se deosebesc intre ei si prin statura, greutate etc. Inaltimea unei mese de sufragerie trebuie sa fie de 76-80 cm. In functie de ea se vor alege intotdeauna si scaunele. Un specialist, fie el arhitect sau designer de interior, va sti de fiecare data sa aleaga un mobilier adecvat pentru o anumita familie, tocmai pentru ca el are cunostintele bine insusite despre ergonomie si criteriile antropometrice.

Indiferent de stil, design sau pozitionare in ansamblul casei, sufrageria sau locul de luat masa trebuie, in primul rand, sa fie placuta, sa aiba o atmosfera care sa reuneasca in deplina armonie familia in jurul mesei, pentru ca aceasta sa se bucure de micile placeri ale vietii.
×
Subiecte în articol: masa locul mesei