x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Murraya - 100% decorativa

Murraya - 100% decorativa

de Cornelia Constantin    |    15 Sep 2005   •   00:00
Murraya  -  100% decorativa
GRADINA TA, MEREU VERDE
Arbust exotic cu flori parfumate pentru interior

Originara din India si Malaiezia, Murraya este un arbust frumos ramificat, cu crestere relativ lenta si foarte decorativ. Tulpina initial verde devine alba pe masura ce se lemnifica, crengile se arcuiesc elegant, iar frunzele, de un verde inchis, stralucitor, se aseamana cu cele ale citricelor. Florile, grupate in mici inflorescente de culoare alba, raspandesc un parfum specific iasomiilor, iar fructele rosii ca niste cirese persista pe crengi. In interiorul pulpei carnoase a fructului se afla una sau doua seminte verzi in forma de lacrima. Desi planta se inmulteste si prin butasi semilemnificati, metoda recomandata este prin seminte. Rata de reusita a acestei metode este de aproximativ 60%. De la samanta pana la obtinerea unei plante tinere (de cativa centimetri) trec numai doua luni.

REPRODUCEREA


Puteti inmulti Murraya in orice perioada a anului, dar cand va decideti sa folositi seminte trebuie sa va asigurati ca puteti acorda atentie maxima viitoarelor plante. Folositi banuti de turba in care plantati doua-trei seminte. Supravegheati umiditatea solului, cea relativa si cantitatea de lumina naturala pe care semanaturile o primesc. Dupa ce fiecare planta va avea cateva frunze si radacinile vor trece dincolo de tifonul banutului de turba, le puteti planta individual in ghivece nu prea mari (maximum 10 cm in diametru). Nu uitati sa verificati daca sunt libere gaurile de scurgere ale ghivecelor. Odata depasita aceasta perioada, plantele nu va vor mai solicita atentia in mod deosebit, dar va vor rasplati din plin.

PLANTA SOLARA


Murraya iubeste lumina, dar tolereaza chiar si umbra partiala. In umbra totala planta nu va mai inflori. In conditiile climaterice de la noi din tara, Murraya este o planta de interior, dar in zonele de origine ea este plantata in gradini, direct in sol sau in ghivece de mari dimensiuni. Planta are o durata de viata de aproximativ 15 ani, interval in care trunchiul ajunge pana la 13 cm in diametru. Temperaturile optime variaza usor in jur de 20 grade Celsius, dar se cunosc cazuri cand planta a rezistat pe perioade scurte si la -4 grade. Udarea se face regulat, fara ca pamantul sa fie imbibat cu apa sau sa se usuce prea tare. Daca umiditatea relativa a spatiului in care gazduiti planta este prea scazuta, se recomanda pulverizarea regulata a plantei cu apa dedurizata (fiarta si racita). Aveti grija ca apa care se scurge de pe frunze sa nu imbibe solul, afectand radacinile plantei, chiar daca ele sunt bine dezvoltate. Nu este o planta pretentioasa in privinta solului, cu conditia ca acesta sa fie humos si bine drenat.

Frunzele au proprietati medicale, fiind folosite in afectiuni care necesita astringente sau stimulatoare

  • Daca Murraya va avea conditii prielnice de dezvoltare, veti fi rasplatiti cu flori parfumate pe tot parcursul anului. Murraya poate fi modelata si sub forma de bonsai sau topiary (forme animale obtinute din vegetatie)
  • Banutii de turba sunt ideali pentru semanaturi. Inainte de momentul plantarii semintelor, banutii se tin cateva minute intr-un vas cu apa. Turba initial compactata se umfla, formand un mic ghivecel, cu un fel de tifon la exterior, prin care radacinile plantelor trec foarte usor. Ii puteti achizitiona din florarii
  • ×
    Subiecte în articol: planta murraya