Cu toate că anul acesta vom avea o vară prelungită, din punct de vedere al temperaturilor şi al precipitaţiilor toamna îşi va intra, totuşi, în drepturi
Aproape de mijlocul lui septembrie specialiştii care ne dau
timpul probabil (mai cu seamă pe termen mediu şi lung) anunţă o vară mai lungă,
suficient de puternică pentru a deturna cam jumătate din toamna caledaristică.
Acesta nu trebuie să devină un motiv de amînare a operaţiunilor ce pregătesc întîmpinarea
anotimpului rece, ci, dimpotrivă, ocazia de a ne face treburile liniştiţi şi
temeinic.
Reparaţii generale
Paralel cu lucrările agricole de sezon în zona rurală, în acestă periodă a anului gospodarii adevăraţi dau o atenţie specială şi activităţilor de întreţinere a casei şi anexelor. Nu vom înceta să enumerăm şi să analizăm aceste activităţi, considerînd că este foarte importantă modificarea în bine a anumitor mentalităţi şi eliminarea unor carenţe de organizare. Septembrie şi octombrie sînt lunile decisive pentru calitatea confortului interior şi exterior pe timpul iernii, pentru echilibrarea cheltuielilor destinate consumului. Problema primordială este controlul şi eliminarea oricăror nereguli intervenite în sistemul de izolare a casei, în special a învelitorii.
Despre acoperişuri au mai scris specialiştii noştri şi vor mai scrie, pînă cînd va deveni limpede pentru toată lumea că acestă zonă a construcţiei este determinantă în ceea ce priveşte pierderile sau economiile de căldură de la interior către exterior. La fel de importante sînt şi golurile (ferestrele şi uşile), la închiderea cărora sînt esenţiale calitatea materialelor, perfecţiunea execuţiei, starea generală ce asigură etanşietatea perfectă. În sfîrşit, considerăm absolut necesară o verificare minuţioasă a izolaţiei zidurilor exterioare, precum şi a stării tehnice în care se află fundaţia casei pentru depistarea şi eliminarea oricăror riscuri de infiltrare a apei sau de captare a umezelii atmosferice.
Ideea generală care trebuie să guverneze toate aceste acţiuni este aceea că trebuie diminuate la maximum orice posibilităţi de pierdere a căldurii către exterior atunci cînd se pornesc instalaţiile de încălzire a casei. Pe lîngă un confort sporit vom obţine importante economii în bugetele personale şi ne vom alinia cerinţelor mondiale de conservare a surselor de energie.
Acces şi circulaţie
O vorbă românească plină de înţelesuri zice, cu un umor subtil, că... drumurile ne omoară! Ne-am cam obişnuit, nu în totalitate corect şi nu întotdeauna justificat, să aşteptăm intervenţia exclusivă a autorităţilor locale în ceea ce priveşte construcţia, dar mai ales întreţinerea căilor comune de circulaţie şi acces. Să nu uităm că autoritatea locală, indiferent de culoarea politică, are fonduri şi resurse limitate, iar în ceea ce priveşte drumurile, mai ales cele comunale şi săteşti, peste tot în lume comunităţile se implică în mod direct pentru că este vorba de interesul tuturor cetăţenilor.
Strîngerea de fonduri, efortul comun, dirijat şi eficientizat, acţiunile protective sînt numai cîteva linii de acţiune pe care locuitorii zonei le pot urma pentru a beneficia de confort rutier. La noi sînt parcă prea multe situaţiile în care un drum reabilitat şi adus într-o stare mai mult decît acceptabilă este prea repede distrus prin proastă utilizare sau de modificări aduse sub inconştienţa sau orgoliul unor concetăţeni.
Vecinătăţi şi vegetaţie
Toamna este timpul cel mai potrivit şi pentru toaletarea vegetaţiei de mari dimensiuni care a crescut în jurul casei, precum şi pentru estimarea relaţiei cu vecinătăţile imediate atît din punct de vedere practic, cît şi al impactului estetic.
Se analizează starea de vegetaţie, vîrsta şi... sănătatea arborilor sau copacilor, se taie şi se înlătură crăcile uscate sau cele care incomodează creşterea generală şi armonioasă. Se verifică eventualele perdele de protecţie verde, se pregătesc pentru iernat speciile sensibile la frig şi la îngheţ. Se asigură o bună relaţie de comunicare sau vizuală cu vecinii cei mai apropiaţi, armonizarea zonelor comune sau limitrofe, protecţia eficientă înpotriva intrării pe proprietate a unor animale domestice sau sălbatice nedorite.
De peste gard
Împrejmuirea proprietăţii, la noi, ţine de tradiţia gardului. O mentalitate veche şi păguboasă îi face pe vei mai mulţi dintre gospodari să acorde o atenţie sportită sau chiar exclusivă gardului de la stradă, singurul care, în opinia lor, trebuie să fie rezistent şi falnic. Va trebui să înţelegem repede că şi gardul din spatele curţii, sau gardul care te desparte de vecini sînt la fel de importante. Ele trebuie să se afle în stare bună, verticale şi perfect ancorate în sol, fără spărturi sau zone degradate. Indiferent de materialul din care este confecţionat, gardul are nevoie de o atenţie permanentă, de reparaţii şi întreţinere impecabilă pentru a-şi îndeplini optim rolul de delimitare şi protecţie a proprietăţii.