Oraşul regăsit de la Petra, o minune a lumii moderne

Aşezat într-o “găleată” săpată printr-un miracol al naturii în inima Munţilor Hor, undeva în regiunea Arabah din Guvernoratul Aqaba Iordania, anticul oraş Petra (de la grecescul “piatră”) a fost descoperit pentru lumea civilizată abia în anul 1812 de exploratorul elveţian Johann Ludwig Burkhardt.

Aşezat într-o “găleată” săpată printr-un miracol al naturii în inima Munţilor Hor, undeva în regiunea Arabah din Guvernoratul Aqaba Iordania, anticul oraş Petra (de la grecescul “piatră”) a fost descoperit pentru lumea civilizată abia în anul 1812 de exploratorul elveţian Johann Ludwig Burkhardt. Uimit de monumentalele clădiri săpate direct în stînca de culoare roz, de amfiteatrul-gigant, de autenticitatea antică a întregului oraş, acesta îl numeşte “Oraşul roz de-o vîrstă cu eternitatea”. De altfel, oraşul, devenit sit arheologic, va fi numit de UNESCO “una dintre cele mai preţioase moşteniri culturale ale umanităţii”, iar în anul 1985 chiar va fi declarat în acest sens. De asemenea, acest oraş a fost propus să facă parte din cele şapte noi minuni ale lumii contemporane.

Istoric

Deşi pare fondată la o dată relativ recentă, nu există o metodă care să identifice cu precizie începuturile acestei localităţi. Zona este atribuită horiţilor, o populaţie care locuia cu predilecţie în grote săpate în stîncă, predecesorii edomiţilor, de la care nabateenii, fondatorii recunoscuţi ai oraşului, au moştenit obiceiul înmor­mîntării morţilor în grote semiexcavate în stîncă. Specialiştii în studierea Ve­chiului Testament nu au căzut însă de acord dacă vechiul Sela (care, în aramaică, înseamnă tot “piatră”) se poate identifica cu oraşul Petra. Cea mai pro­babilă pare a fi ipoteza exprimată de Eusebius şi Iosif, cu care a fost de acord şi Pliniu cel Bătrîn, care indică Petra ca fiind vechiul oraş Rekem pomenit şi în manuscrisele de la Marea Moartă. Cert este faptul că Petra a fost, conform majorităţii autorilor, capitala nabateenilor, populaţie semitică vorbitoare de aramaică.

Aşezare

Acest oraş a fost o bună bucată de timp un mare centru comercial. Înconjurat de munţi ca de nişte turnuri de apărare şi alimentat cu apă printr-un ingenios sistem de apeducte şi diguri, a reprezentat o oază creată artificial, si­tuată la întretăierea principalelor drumuri de caravane care duceau spre Gaza în vest, spre Basra şi Damasc în nord, spre Aqaba la ţărmul Mării Roşii şi, traversînd deşertul, spre Golful Persic.

Monumente

Originalitatea acestei aşezări constă în fantasticele clădiri care au rezistat de-a lungul veacurilor şi care impresionează prin măreţia lor. Acestea sînt, pornind de la cele mai vechi spre cele mai recente, Camerele mortuare (Trezoreria), Micul Siq (din perioada nabateeană), Amfiteatrul (din perioada romană) şi Basilica bizantină (din sec. V î.Ch.).

Camerele mortuare – săpate în stînca roz a muntelui, cu intrări şi ar­cade la intrare, Micul Siq – străbătut de apeductele de alimentare cu apă, Amfiteatrul roman – cu o mare des­chidere spre Trezorerie – şi imensa biserică bizantină săpată în piatra muntelui alcătuiesc un complex arhitectonic unic, de o frumuseţe stranie.