x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa (P) De ce este mai avantajos serviciul de închiriere carpete Lindström decât cumpărarea?

(P) De ce este mai avantajos serviciul de închiriere carpete Lindström decât cumpărarea?

16 Feb 2023   •   10:51
(P) De ce este mai avantajos serviciul de închiriere carpete Lindström decât cumpărarea?

Știm cât de important e să-ți asiguri pe termen lung o stabilitate financiară și sustenabilă.

Închirierea carpetelor Lindström este un serviciu simplu, la îndemâna oricui și avantajos din punct de vedere financiar pentru orice companie. Despre cum Lindstrӧm, un real susținător al economiei circulare și colaborative, oferă consumatorilor servicii accesibile și orientate către protejarea mediului înconjurător, în articolul următor.

Economisește timp și bani prin închiriere în loc de cumpărare

Achiziționarea carpetelor este partea cea mai ușoară. Însă, știm cu toții că lucrurile care urmează după implică mult timp, efort și resurse. E important să nu uităm de procesul de curățare al carpetelor. Aici trebuie să luăm în calcul achiziția soluțiilor de curățare, salariile personalului care va efectua această muncă sau alocarea unei sume lunare pentru firma de curățenie sau pentru o curățătorie.

La final, după ce pui laolaltă toate aceste costuri, îți vei da seama că prețul este mult mai mare comparativ cu un serviciu de închiriere. Apelând la serviciile Lindstrӧm, ai la îndemână mult mai ușor carpetele potrivite pentru spațiul tău și scapi de responsabilitatea întreținerii.

Devii susținător al economiei circulare alături de noi: reciclarea corespunzătoare a carpetelor uzate

Fiecare dintre noi trebuie să acorde atenție mediului înconjurător, mai ales când și legea solicită acest lucru. Cu ajutorul nostru nu mai trebuie să te ocupi de reciclarea carpetelor atunci când au ajuns în stadiul în care nu mai pot fi folosite și nici să achiziționezi o nouă carpetă. La  Lindstrӧm avem grijă de reciclarea și distrugerea acestora fără ca tu să fii afectat financiar, fiind în totalitate responsabilitatea noastră.

Cum menționam mai sus, Lindstrӧm își încurajează consumatorii să devină susținători ai economiei circulare și economiei colaborative. Din dorința de a obține mai multă valoare din produsele existente, recondiționează peste 4 milioane de articole de îmbrăcăminte anual. Așa au început și, desigur, își propun să urmeze aceeași direcție și pentru carpete, respectiv reutilizarea acestora.

Efortul depus în această direcție a fost răsplătit și cu siguranță nu se va opri aici. Lindstrӧm a obținut medalia de argint EcoVadis (agenție care recunoaște meritele companiilor cu proiecte de responsabilitate socială corporativă) cu un scor total de 69/100 de puncte. Suntem considerați ca fiind în top 4% dintre cele mai sustenabile companii din domeniul managementului textil, iar acțiunile noastre constante dovedesc că avem un sistem de management excelent în ceea ce privește mediul înconjurător și folosirea resurselor.

Scapă de responsabilitatea menținerii carpetelor curate: spălarea și întreținerea carpete închiriate

Dacă optezi pentru cumpărarea carpetelor, responsabilitatea spălării și reparării va fi tot în grija ta. Pe termen lung costurile de întreținere, reparare și reciclare ale materialelor din care sunt confecționate carpetele sunt destul de mari.

În schimb, dacă apelezi la un serviciu de închiriere carpete, responsabilitatea spălării și igienizării ne revine nouă. Practic, tu trebuie să stabilești o frecvență de înlocuire, iar de restul se ocupă echipa Lindstrӧm, inclusiv de reparații sau reciclarea carpetelor.

În plus, serviciile de spălare industrială asigură curăţarea eficientă a carpetelor într-un mod ecologic. Reciclarea apei de spălare asigură economii considerabile de apă şi de energie. Astfel, ne asigurăm de întreţinerea corespunzătoare şi atentă a carpetelor pentru ca acestea să aibă o durată mare de viaţă.

Dacă nu te-ai convins de beneficiile serviciului de închiriere carpete, încearcă-le gratuit timp de 2 săptămâni, fără nicio obligație contractuală. Pentru acest lucru nu trebuie să faci altceva, decât să completezi formularul de ofertă, iar unul dintre consultanții Lindstrӧm va reveni către tine în cel mai scurt timp.

 

×