Pentru cinstirea produselor din soia

Soia (americanii îi spun soybean, iar englezii – soy a bean) este o legumă originară din Asia de Est. Plantă anuală, poate creşte foarte dife­rit, de la vrejuri întinse pe pămînt pînă la poziţia verticală, cu tul­pini ce ating înălţimi variabile, cuprinse între 20 cm şi 2 m. Tulpina, frunzele trilobite şi păstăile sînt acoperite cu puf.

Soia (americanii îi spun soybean, iar englezii – soy a bean) este o legumă originară din Asia de Est. Plantă anuală, poate creşte foarte dife­rit, de la vrejuri întinse pe pămînt pînă la poziţia verticală, cu tul­pini ce ating înălţimi variabile, cuprinse între 20 cm şi 2 m. Tulpina, frunzele trilobite şi păstăile sînt acoperite cu puf.

Frunzele se usucă şi cad înainte ca seminţele să ajungă la maturitate. Florile delicate din axialul frunzei, de culoare albă, roz sau purpurie, nu au nevoie de polenizare. Fructul este o boabă ce stă în păstaie (trei, pînă la cinci boabe în fiecare teacă) sînt, de asemenea, acoperite cu un puf foarte fin.

Domestică şi sălbatică

Ca multe alte culturi domesticite de foarte multă vreme, dife­renţele dintre soia modernă şi originea ei sălbatică sînt greu de urmărit. Ceea ce specialiştii pot demonstra cu certitudine este doar faptul că se înrudeşte cu o plantă asemănătoare viţei-de-vie, care cu mii de ani în urmă se tîra pe pămînt.

Glycina sălbatică s-a împărţit în două subgenuri, Glycina şi Soia. Subgenul Soia cuprinde planta domesticită şi intens cultivată peste tot în lume, dar şi variantele G.max Merril sau G.soja Sieb&Zucc. Speciile sălba­tice proliferează în China, Japonia, Koreea, Taiwan şi Rusia. Variante sălbatice interesante (Glycine canescens şi G. tomente­lla sunt uşor de găsit în Australia sau Papua-Noua Guinee).

Chimia seminţelor

Din greutatea boabei de soia uscată substanţele uleioase ocupă o pondere de 20%, iar proteinele de 40%. Majoritatea proteinelor conţinute au calitatea de a rezista bine la temperaturile de stocare, calitate care a fost determinantă în dezvoltarea unei industrii complexe de obţinere a unor alimente sensibile cum sînt untul, laptele sau făina de soia.

Importanţi sînt şi hidrocarbonaţii insolubili, un complex alcătuit din polizaharide celulo­zice, hemiceluloză şi pectină. Majoritatea acestor substanţe sînt din categoria fibrelor dietetic.

Topul cultivatorilor

Soia este una dintre cele mai importante culturi de pe Pămînt pentru uleiul vegetal obţinut din fructele ei, pentru multitudinea utilizărilor din industria alimentară şi pentru furajarea anima­le­lor domestice. Mult înainte de apariţia clasamentelor, soia a fost esenţială pentru populaţii majore din Asia (China, Japonia, Korea). Leguma a fost adusă în Europa la începutul anilor 1700 şi în SUA după 1770, fiind considerată iniţial utilă pentru produse industriale şi mult mai tîrziu a intrat în circuitul alimentar. Conform ultimelor statistici, continentul asiatic deţine 45% din producţia mondială de soia, iar Americile – restul, de 55%, contribuţia europeană fiind ne­sem­nificativă. Un top al capa­ci­tăţilor de prelucrare (în milioane de tone) din anul 2005 arăta astfel: SUA – 83,9, urmate de Brazilia (52,7), Australia (44,7), Argentina (38,3), China (17,4), India (6,6).

Utilizare complexă

Culturile de soia sînt de două mari categorii: pentru vegetaţie şi pentru ulei. Des­pre importanţa culturilor aşa-zis vegetale este aproape inutil să mai vorbim, ele constituind un suport indispensabil în creşterea animalelor do­mes­tice. Uleiurile din soia acoperă o mare gamă de întrebuinţări, de la cele pur tehnice la cele folosite în alimentaţia curentă a sute de mi­lioane de oameni. Cifrele sînt semnificative: cele 30,6 milioane de tone de ulei de soia produse în lume reprezintă aproape jumătate din totalul uleiurilor vegetale. Din soia se produce “infant formula”, hrana copiilor care nu tolerează lactoza sau sînt alergici la proteinele din lapte. Boabele proaspete sînt transformate într-un unt foarte apreciat pentru calităţile sale nutritive. În sfîrşit, soia este un substitut ideal al altor produse, foarte apre­ciat, mai ales de vegetarieni.