Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 20 km sud-est de Roma, vila Aldobrandini din Frascati era una dintre proprietăţile papalităţii. Această zonă fiind, între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea, un loc preferat de nobili şi înalţii prelaţi ai Bisericii Catolice, pentru petrecerea timpului în mijlocul naturii, departe de viciile şi excesele oraşului.
Vila, din antichitate până în perioada modernă (IV)
La 20 km sud-est de Roma, vila Aldobrandini din Frascati era una dintre proprietăţile papalităţii. Această zonă fiind, între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea, un loc preferat de nobili şi înalţii prelaţi ai Bisericii Catolice, pentru petrecerea timpului în mijlocul naturii, departe de viciile şi excesele oraşului. În plină epocă a Contrareformei, Ippolito Aldobrandini sau Papa Clement VIII îl recompensa cu moşia Frascati pe cardinalul Pietro Aldobrandini, nepotul său preferat, întrucât acesta recucerise pentru papalitate ducatul Ferrara.
Arhitectura barocă
De construcţia noii reşedinţe s-a ocupat însuşi arhitectul-şef al Vaticanului, celebrul Giacomo della Porta. De altfel, vila a fost ultimul său proiect, acesta murind în octombrie 1602, înainte de încheierea lucrărilor. În locul său au fost numiţi arhitectul Carlo Maderno şi Giovanni Fontana. Clădirea impozantă îmbină elementele unui vocabular arhitectural specific barocului regiunii Lombardiei, de unde era originar Della Porta, şi o perfectă simetrie, ce aminteşte de antichitate. Vila urma să fie vizibilă din orice punct al orăşelului Frascati, fiind cunoscută şi sub numele de Belvedere, datorită amplasării ei nu chiar în vârful dealului, dar suficient de sus încât să aibă o încântătoare panoramă a întregii zone. Principalul corp al reşedinţei a fost terminat în 1603, când au început lucrările de amenajare a parcului, însă construcţia şi decorarea Teatrului Apelor şi a fântânilor nu se încheiase în 1611, cum reiese din corespondenţa cardinalului Pietro Aldobrandini. Faţada principală, dinspre nord, este sobră, simplă, nu prezintă opulenţa specifică elevaţiilor stilului baroc decât prin câteva detalii, precum consolele laterale de la ultimul nivel, timpanul întrerupt şi pilaştrii angajaţi. Artificiile grădinilor în stil italian aveau încă prioritate asupra arhitecturii, cu adevărat impresionantă fiind scenografia accesului în terase direct către marea sală de recepţii, al cărei efect teatral este unul deosebit de reuşit.
Faţada dinspre sud are un corp în decroş, fiind ritmată vertical de pilaştri şi coloane. Axul intrării prezintă logii suprapuse, unde apar blazoanele nobiliare ale famililor Aldobrandini şi Borghese. Ferestrele mari ale logiei au verdere spre celebrul Teatru al Apelor, operă a arhitectului Carlo Maderno şi a lui Giovani Fontana.
Somptuozitatea interioarelor
În încăperile vilei s-a apelat din abundenţă la decoraţia specifică secolului al XVII-lea, acestea fiind amenajate fastuos. La primul etaj, picturi rafinate ale fraţilor Zuccari şi fresce de inspiraţie biblică realizate în 1603 de Cavalier d’Arpino, ce produc un efect iluzionist ameţitor prin suprapunerea mai multor perspective. Etajul al doilea prezintă de asemenea o serie de săli bogat decorate, a căror fresce au fost bine păstrate. Sculptura este prezentă atât în interior, cât mai ales în exteriorul vilei.
După moartea cardinalului Pietro Aldobrandini, reşedinţa intră în posesia familiei Pamphli, apoi, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea devine proprietatea nobililor Borghese, pentru a reveni familiei care a construit-o în anul 1837. În această perioadă au avut loc redecorări ale unor încăperi, fapt ce demonstrează atât importanţa, cât şi dorinţa familiei de a avea o reşedinţă mereu la modă, interioarele fiind transformate pentru a corespunde noului gust. Din această perioadă datează o parte din decoraţii, mobilier şi pardoselile din mozaic policrom cu modele vegetale şi geometrice complexe.
Teatrul Apelor
De-a lungul secolelor reşedinţa nobiliară secundară a simbolizat atât prerogativele şi privilegiile puterii sau ale unei clase sociale, cât şi o deosebită predilecţie pentru natură. Grădinile vilei Aldobrandi sunt o alegorie a grădinii mitologice a Hesperidelor. O impresionantă scară de apă cobora spre Teatrul Apelor, unde este înfăţişat Atlas, care susţine întreaga lume, din sfera sa ţâşneşte apa, semnificând înţelepciunea ce se revarsă asupra întregii lumi.
Compoziţia semicirculară a Teatrului Apelor, cu nişe şi coloane decorate cu statui uriaşe, busturi ale împărţilor romani şi neobişnuite jocuri de apă, este spectaculară. Jocurile de apă având sonorităţi asociate cu instrumentele muzicale ale statuilor, datorită ingeniozităţii lui Giovani Fontana.
Teatrul Apelor are în stânga o clădire ce adăposteşte capela Sfântului Sebastian, cu fresce realizate de Giovanni Piancastelli din Bologna, iar în partea dreaptă, sala lui Apolo, decorată cu frescele lui Domenichino, ce înfăţişează cele “zece poveşti ale lui Apolo”.
Întreaga vilă şi grădină reprezintă de fapt o amplă alegorie a familiei Aldobrandini, al cărui Atlas era Papa Clement VIII, după cum reiese din corespondenţa cardinalului Pietro Aldobrandini.
Amplasată deasupra mai multor terase ovale, cu o panoramă splendidă a micului orăşel Frascati şi a parcului său, vila Belvedere din Frascati a reprezentat un model pentru multe astfel de reşedinţe.
