x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa România, în PERICOL! Aproape jumătate din POPULAȚIA țării VA PIERI

România, în PERICOL! Aproape jumătate din POPULAȚIA țării VA PIERI

12 Aug 2015   •   10:19
România, în PERICOL! Aproape jumătate din POPULAȚIA țării VA PIERI

 În general, se poate presupune că pe viitor planeta va deveni mai aglomerată. Oamenii se reproduc continuu şi, cu excepţia unor incidente de amploare, populaţia lumii ar urma să crească oarecum constant în următoarele decenii. Lucru demonstrat şi de proiecţiile actualizate ale Departamentului pentru Afaceri economice şi sociale al ONU – Divizia Populaţie, date publicităţii recent, care estimează că lumea va ajunge la 11,2 miliarde de oameni în 2100, adică un spor de 52% faţă de actualele estimări.

Oricât de spectaculoasă ar fi această creştere, unele regiuni ale lumii ar urma să aibă sporuri mult mai mari decât altele. Peste jumătate din creşterea populaţiei mondiale, în următorii 35 de ani, ar urma să se înregistreze în Africa, de exemplu, dar pe de altă parte, unele ţări nu vor avea nici un fel de spor de locuitori.

Citește și DEALUL LUI DUMNEZEU. Locul INCREDIBIL din ROMÂNIA unde viețuiește un ANIMAL BIBLIC, UNIC în lume

De fapt, ultimele proiecţii ONU asupra populaţiei constată că 48 de ţări din lume vor înregistra un declin al populaţiei până în 2050. De asemenea, singularizează 11 ţări care, din motive ca declinul ratei natalităţii şi emigraţie, ar urma să piardă peste 15% din populaţie, în deceniile următoare.

Din nefericire, România se află în acest top al sporului negativ. Află pe ce poziție este și cât din populația sa se estimează că va pierde România, AICI.

×