Orice grădinar preocupat de legume îşi doreşte să aibă culturi sănătoase, aşa încît să acopere necesarul familiei. De asemenea, contează ca legumele să fie naturale, fără substanţe chimice care să le forţeze într-un fel sau altul.
Orice grădinar preocupat de legume îşi doreşte să aibă culturi sănătoase, aşa încît să acopere necesarul familiei. De asemenea, contează ca legumele să fie naturale, fără substanţe chimice care să le forţeze într-un fel sau altul.
Toţi cei care deţin o bucată de teren vor să aibă în egală măsură
o grădină de legume şi una de flori. Prima să le asigure legume sănătoase, iar
a doua să le încînte retina. Nu e chiar simplu să se împartă între cele două,
însă cu puţin efort pot să reuşească. În ultima vreme se pune din ce în ce mai
mult accentul pe culturile naturale, organice. Deşi termenul vă duce cu gîndul
la alte lucruri, el se referă strict la faptul că dacă se doreşte o legumă adevărată
nu trebuie să i se administreze substanţe chimice.
Un gust adevărat
Aţi observat, sînt convinsă, că legumele cumpărate din supermarket nu au acelaşi gust ca şi cele cumpărate din piaţă. Ba mai mult, legumele din propria grădină sînt dumnezeiesc de gustoase în comparaţie cu orice altceva. Însă nu e deloc uşor să obţineţi culturi complet organice. Problemele vin uneori în valuri şi nu mai ştiţi cum să le faceţi faţă fără chimicale.
Alegeţi soiuri de calitate
Dacă terenul e mic şi nu aveţi nevoie de răsaduri numeroase, atunci vi le puteţi cumpăra din piaţă la momentul potrivit. Nu cumpăraţi orice, cumpăraţi ce este cel mai bun, tocmai pentru că terenul nu vă permite să faceţi încercări. Răsadul trebuie să fie sănătos, de un verde închis şi de minimum 20 cm. Plantarea se face la 20-30 cm distanţă în funcţie de dimensiunea la maturitate a soiului, nu foarte adînc şi nu în miezul zilei. După plantare se udă şi se supraveghează procesul de înrădăcinare. Se întîmplă uneori ca nu toate răsadurile să se prindă şi să necesite înlocuire. De aceea cumpăraţi ceva mai multe decît aţi calculat că v-ar trebui. Fiecare plăntuţă trebuie să aibă o tulpină principală solidă, motiv pentru care lăstarii laterali se îndepărtează (copilire). În acest fel legumele vor fi mari şi sănătoase – plantele nu-şi risipesc energia susţinînd în egală măsură lăstari în creştere şi legumele în curs de maturizare. De asemenea, plantele trebuie legate de tutori (araci, sîrme etc.) suficient de lejer, aşa încît să li se permită dezvoltarea ulterioară.
Condiţii bune de mediu
Ca orice altă plantă, şi roşiile depind de condiţiile de mediu. Dacă solul este fertil, nu va avea nevoie de îngrăşăminte. Dacă expunerea la soare se face dimineaţa, nu va fi nevoie să consumaţi cantităţi mari de apă pentru udare. Dacă atunci cînd apare un dăunător sau o boală o îndepărtaţi imediat, veţi putea să controlaţi problemele. Totul necesită pricepere şi atenţie. Nu faceţi economie la eforturi şi veţi avea plante sănătoase.