x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Selecţie de băi interesant amenajate

Selecţie de băi interesant amenajate

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    31 Oct 2009   •   00:00
Selecţie de băi interesant amenajate
Sursa foto: /iSTOCKPHOTO
1) Transformare cu efort minim
Oglinda înrămată în lemn, cada placată cu panouri decorative din aceeaşi esenţă lemnoasă, accesoriile necesare într-o baie confecţionate din lemn, o grindă din lemn folosită pe post de draperie pentru perdeaua de duş sunt intervenţii minime într-o baie de apartament, pentru un look "rustic"

2) Intimitate într-o baie rustică
O idee de efect pentru baia unei cabane de munte şi nu numai: intimizarea zonei de jacuzzi, folosindu-se perdele montate pe tavan, în jurul căzii, cu un rezultat vizual identic cu acela al paturilor cu baldachin.

3) Zona de duş construită în spaţiul băii
Pentru o amenajare în stil clasic, cu un "aer învechit", în cazul în care se preferă duşul în locul căzii, dacă spaţiul o permite, construirea în baie a unei incinte, de sine stătătoare, pentru zona de duş reprezintă o soluţie bună pentru păstrarea unităţii stilistice şi a intimităţii totodată.

4) Dulapul de pe vremea bunicii
Recondiţionarea unui dulap cu rafturi, de pe vremea bunicii, şi încastrarea în blatul acestuia a chiuvetei, o idee la îndemână pentru o baie clasică. Chiar şi o maşină de cusut veche poate să servească drept suport pentru chiuvetă.

5) Totul natural
Folosirea din plin a materialelor în stare brută: lemn masiv (doar băiţuit) şi piatra naturală prinsă în pardoseală, fac ca amenajarea să se încadreze perfect în mediul înconjurător, apărând ca o continuitate a acestuia. Este characteristica de bază a conceptului de baie deschis către mediul exterior, un concept specific zonelor tropicale.

6) Spaţiu de depozitare ieftin!
Exemplu de utilizare eficientă a spaţiului de sub chiuvetă. Arată foarte bine şi te costă mai puţin decât un dulap confecţionat "de-a fir a păr". Montezi două blaturi orizontal sub chiuvetă, iar spaţiul dintre ele îl umpli cu coşuri împletite pe post de sertare. Doar atât!

7) Rustic modern
Dacă iubeşti stilul rustic deopotrivă cu cel contemporan, şi nu ştii la care să te opreşti, poţi să te foloseşti de un melange de elemente. Pentru un accent rustic, în cazul de faţă, s-au folosit: grinzi decorative aparent din lemn aplicate pe tavan, faianţă imprimată cu o textură ce aminteşte de cea a lemnului şi rulouri pentru geam din lemn.

8) Cada vintage
Piesa principală a unei amenajări vintage este cada. Dacă într-o baie contemporană aceasta este placată cu faianţă, în cazul în care vă doriţi o amenajare în stil vechi, e musai ca ea să nu fie acoperită cu faianţă, să aibă picioare din metal şi marginile rotunjite înspre afară. Cele mai potrivite sunt căzile din fontă, aşa cum se fabricau înaintea apariţiei celor acrilice.

9) Şic... pur şi simplu
Un dulap pentru baie care combină şarmul vintage cu funcţionalitatea vremurilor moderne. Coşuleţele împletite pe post de sertare, împreună cu găleata din tablă pe post de ghiveci, completează acest colţ şic într-o baie vintage.

10) Într-o baie mică
Chiuveta sprijinită într-un cadru din inox nu încarcă zona, asigurând un caracter aerisit încăperii. Pentru folosirea spaţiului de sub ea, este propusă vechea copaie (o albie de lemn folosită la tot felul de îndeletniciri gospodăreşti) a bunicii.

11) Împărţire pe înălţime
Spaţiu (din plin) original împărţit pe înălţime în două zone: zona duşului şi a căzii.
De remarcat modul original de încastrare al căzii şi împărţirea sugestivă a zonelor prin placarea cu cărămidă aparentă antichizată- plăcuţe mici.

12) Minimalism la maxim!
Minimalism în toată puterea cuvântului. Reducerea la maxim a construcţiei mobilierului pentru baie plus peretele placat cu oglindă aduc senzaţia de spaţiu foarte larg. Florile trebuie alese cu grijă, pentru a rezista condiţiilor specifice.

×
Subiecte în articol: amenajări originale