Sofaua aşezată strategic, de sine stătător, eventual în apropierea şemineului, poate deveni şi astăzi centru de atracţie vizuală în orice living, indiferent de stilul general de decorare abordat
Istoria sofalei, ca obiect de mobilier destinat relaxării unei singure persoane, are rădăcini străvechi în Egiptul antic, cu 2.000 de ani înainte de Hristos. Pe sofa odihneau faraonii şi membrii clasei bogate, conducătoare. Avem şi un desen reprezentând-o pe Cleopatra, frumoasa şi năbădăioasa regină, tolănită pe o sofa, într-o poziţie confortabilă şi languroasă, aşteptând (probabil…) dezmierdările lui Marc Antonio.
SOFAUA MODERNĂ
Trebuie spus însă că istoria modernă a sofalei începe abia la finele secolului al XVI-lea şi debutul celui de-al XVII-lea. Designul a fost preluat din antichitate, adică un blat îngust, pentru o singură persoană, cu braţe la extremităţile pe care se reazămă capul şi picioarele, ridicat la mică distanţă de podea.
Părul de cal, penele păsărilor sau unele fibre vegetale extrem de flexibile umpleau salteaua învelită de obicei în catifea brodată sau mătase. În Europa, mai cu seamă la curţile regale, în cabinetele episcopilor şi în unele palate ale nobililor de rang înalt, scaunele cu braţe de reazem s-au transformat în sofale confortabile, aşezate discret, într-un colţ liniştit şi, de obicei, bine încălzit.
Foarte târziu, abia după 1830, au fost utilizate arcurile de mici dimensiuni şi legate într-un fel anumit, pentru a spori confortul şederii pe sofa. În 1904, englezul Morris a inventat ceea ce, tehnic, se numeşte "pocket spring", grupări de miniarcuri interactive prinse într-o ramă din lemn, o tehnică ce se foloseşte şi azi pentru sofalele şi somierele mai sofisticate. În sfârşit, pe la 1920, firma Dunlop a dezvoltat o tehnologie nouă, bazată pe cauciuc natural, pentru a umple salteaua, rezultatul fiind simplificarea procesului de producţie şi o sporire evidentă a confortului.
CĂTRE ACCEPŢIUNI NOI
Noutăţi în fabricarea sofalei au mai apărut prin anii ’60, când au fost inventate materiale noi, care nu se aplatizează, sunt rezistente la apă şi la atacuri chimice venite din mediul ambiant. Astfel, sofaua şi toate suratele ei au intrat în era modernă, iar fabricile producătoare au putut diversifica modelele, au mărit productivitatea.
În plus, capitonarea a trecut pe finisaje din piele naturală sau înlocuitori, se pare după modele venite din China şi Japonia. De la sofaua originară au fost create canapele, piese de mobilier confortabile, pentru două sau trei locuri, cu spătar. Ele păstrează, pe secţiunea longitudinală, designul sofalei, dar au adus noutăţi şi îmbunătăţiri esenţiale.
Nevoia de spaţiu a dus la inventarea canapelei extensibile care, pe timpul nopţii, se poate transforma în pat. De asemenea, au fost create sertare de depozitare glisante, montate la baza canapelei, precum şi pernele detaşabile. Ultimele tendinţe propun canapele modulare, cu elemente ce pot fi dispuse în mai multe variante, în funcţie de necesităţile şi preferinţele proprietarului. Canapelele modulare pot fi instalate pe colţul camerei, pot fi dispuse pe un perete curb, sau se pot aşeza în formă de L sau de U, în funcţie de spaţiul disponibil şi de designul general al camerei.
UTILIZĂRI CONTEMPORANE
Astăzi, sofaua şi canapeaua sunt inextricabil legate de familia domestică şi de cultura televiziunii. Cu câteva decenii în urmă, un slogan foarte inspirat al firmei IKEA destinat acestor produse spunea că "Life happens on the sofa" (Viaţa se petrece pe sofa). Acest tip de mobilier este asociat cu "moţăiala" în faţa televizorului aprins, eventual cu o pătură călduroasă pe genunchi, o atitudine care în spaţiul anglo-saxon este azi definit cu expresia "couch potato" (legumă de canapea, în traducere literară). La fel de adevărat este şi faptul că putem asocia canapeaua şi cu disponibilitatea la conversaţie relaxată, la reunirea membrilor familiei după o zi de muncă pentru a schimba impresii sau informaţii.
Sofaua şi canapeaua au trecut, în timp, printr-un evident proces de democratizare. De la protipendada civilizaţiei romane, unde această piesă de mobilier era instalată în apropierea meselor joase, încărcare cu licori sau fructe, de la piesa elitistă existentă în alcovul regilor sau nobililor europeni sau asiatici, a venit vremea marii producţii industriale şi utilizarea ei la scară de mase populare. Mai mult decât atât, au fost momente când canapeaua a devenit obiect de dispută, fiind considerată prea decadentă sau prea conformistă.
Info
Începând cu secolul al XIX-lea, sofaua şi canapeaua au fost asociate cu psihanaliza freudiană, pentru că părintele psihiatriei moderne o utiliza drept unealtă în şedinţele sale de hipnoză asupra pacientului sau în tentativele de descifrare a viselor. Toate cabinetele
serioase de psihologie utilizează canapeaua ori sofaua pentru instalarea reconfortantă a pacientului sau subiectului, aceste piese de mobilier fiind ideale în producerea relaxării necesare introspecţiei. Prezenţa lor în procesul de tratament se justifică şi prin crearea unui raport corect între analist şi analizat, medicul având nevoie de un statut dominator asupra pacientului
Citește pe Antena3.ro