x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Superstitii nordice

Superstitii nordice

de Gabriela Sirbu    |    29 Dec 2005   •   00:00
Superstitii nordice
DESPRE MITURI - Corespondenta din Norvegia
Trolii, spiritele nehotarate ale norvegienilor

Intre superstitiile scandinave, un rol foarte important il au trolii, spirite intalnite in Suedia, Danemarca si Finlanda, dar considerati simbol national al Norvegiei. Trolii sunt fiinte cu puteri supranaturale care se ascund in muntii si padurile neumblate din aceste locuri inghetate. Un echivalent in folclorul romanesc ar fi ielele, pentru ca trolii sunt cu toane, fac fapte bune si rele, in functie de ce dispozitie ori in functie de ceea ce stiu despre tine. Numai ca trolii nu sunt frumosi, ci, mai degraba, urati. Se spune ca au imprumutat trasaturile stancilor, ale pesterilor sau ale radacinilor intortocheate din padurile in care traiesc. Sunt foarte parosi, au trasaturi umane, numai ca toti au codita. Sunt mult mai mari si mai puternici decat oamenii si se ocupa cu spartul pietrei si al lemnelor. Nu se arata decat in lumina lunii si nu le place soarele. Se pare ca nici acesta nu-i place pe ei, pentru ca ii transforma in stanca de cate ori ii prinde in lumina lui. Cel putin asa spun legendele de pe aici.

SOCIETATEA TROLILOR


Traiesc in cupluri si au, de obicei, foarte multi copii, care cutreiera peste tot toata ziua (atunci cand nu se arata soarele) si fac nazbatii. In functie de acestea, le creste nasul. Un trol foarte batran si intelept se recunoaste dupa marimea nasului, si asta inseamna ca a facut foarte multe lucruri la viata lui si are o gramada de experienta si este o "persoana" foarte respectata.

SUPARATI DE CLOPOTE


Este foarte important sa ai o relatie buna cu ei, daca vrei sa nu ti intample nimic, mai ales in preajma Craciunului si a Anului Nou. Dupa cum am spus, nu le place lumina, iar asta inseamna ca perioada in care pot fi intalniti cel mai des este noaptea polara, cand soarele nu rasare deloc. Ca o coincidenta, aceeasi perioada a anului corespunde cu Sarbatorile Craciunului si ale Anului Nou. Dar aceste sarbatori nu le plac trolilor deloc cam de pe la anul 1000, cand Norvegia a fost crestinata. De atunci nu li se mai acorda aceleasi merite cu privire la rupturi de stanci, furtuni, dezastre, incendii, corabii scufundate, ghinion la pescuit sau la vanatoare. De aceea sunt foarte suparati cand aud clopote de biserica sau coruri religioase. Un motiv pentru care foarte putine biserici de aici au statii de amplificare afara. Ar exista pericolul ecoului in munti care sa duca sunetul pana la urechile lor si sa-i infurie, o data cu provocarea avalanselor. Se spune ca, atunci cand sunt suparati, starnesc vanturi care sting lumanarile aprise sau darama grajduri, rastoarna faclii si provoaca incendii. Dar mai ales nu te vor lasa sa duci la indeplinire rezolutiile de Anul Nou.

PRIETENII COPIILOR


Sunt, in schimb, foarte prietenosi cu copii si nu le-ar face niciodata nici un rau, ba chiar ii ocrotesc daca e nevoie, mai ales cand acestia isi petrec aproape toata ziua singuri, afara. Mai degraba isi indreapta furia asupra parintilor care nu se poarta bine cu copii lor. Adultii stiu asta. De aceea, in aproape fiecare casa cu copii se gaseste cel putin o miniatura a unui trol. De regula, aceasta "decoratiune" sta la fereastra sau intr-un loc al camerei vizibil de afara. Este un semn care le spune trolilor ca locuitorii acelei case ii sunt prieteni. Se mai spune despre troli ca nu sunt foarte destepti si cred ca statuile mititele din casele oamenilor sunt tovarasi de-ai lor, prinsi in razele soarelui. Iar daca mai ales la sarbatori, aceasta decoratiune capata si functiune de sfesnic de lumanare, trolii se bucura ca tovarasului lor cel putin nu ii este frig.

×