x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Tablourile, ca inspiratie in creionarea decorului interior

Tablourile, ca inspiratie in creionarea decorului interior

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    27 Oct 2005   •   00:00
Tablourile, ca inspiratie in creionarea decorului interior
AMENAJARI ORIGINALE
Originalitatea amenajarii prezentata in urmatorul material se refera la raportul generat de proprietari, intre conceptia influentata de arta si forma materiala manifestata

Pentru o constiinta a familiei, calauzita printre altele si de disciplina artei, impresiile patrund in ea si sunt exprimate intr-un mod specific, adaptat. Este si cazul familiei care locuieste in spatiul prezentat in continuare. O familie de oameni de afaceri, al caror copil, o fata, este absolventa de Arte Plastice, si-a aranjat spatiul personal conform unui spirit influentat de aptitudinile artistice ale fiicei lor.

FRESH IN ZONA DE ZI


Imobilul este organizat pe doua niveluri, parter plus etaj, interiorul acestora fiind amprentat personalizat de placerea pentru arta si culoare.

Desfasurarea parterului este harazita zonei de zi, incluzand aici functiunile de sufragerie si de loc destinat relaxarii si taifasului, demarcarea intre acestea fiind concretizata prin cateva trepte. O privire de ansamblu dezvaluie materializarea intentiei de spatiu degajat, fluidizat prin trecerile deschise, largi dintre functiuni.

Conceptia de spatiu deschis, care nu lasa loc interpretarilor si care se continua natural fara ascunzisuri, este potrivita cu ideile adoptate in alegerea mobilierului. Astfel ca tot mobilierul este unul simplu, delimitat de linii ferme, firesti, dintr-un material al carui aspect de culoarea lemnului natur, alaturi de materialele galbene alese pentru tapiteria scaunelor si pentru draperii, asigura sufrageriei un aer fresh, reconfortant, sustinut in zona destinata relaxarii de o primitoare canapea din piele.

TABLOURILE - CENTRUL ATENTIEI


Punctul care atrage privirea in toata aceasta compozitie este reprezentat de pereti, mai bine zis de decorarea acestora cu tablouri, al caror efect cromatic influenteaza hotarator ambianta spatiului. Data fiind desfasurarea destul de mare a suprafetei parterului, peretii acestuia, s-au pretat la "impodobirea" cu tablouri de dimensiuni mari, puternic expresive, din pricina culorilor tari. Au fost alese aceste culori pentru a rupe monotonia cromatica in variatiuni de galben si maro, instaurata.

Dispuse succesiv pe orizontala, tablourile au si rolul de a imbunatati optic proportiile spatiului caracterizat geometric de o inaltime ce este corectata substantial astfel.

Subiectul ales al tablourilor contribuie, de asemenea, la identificarea ca puncte de interes a lor, ca urmare a contrastului puternic, imediat sesizabil dintre formele cuminti, asezate ale mobilierului si reprezentarile de forme nefiresti surprinse de tablouri. Daca am cauta sa descriem plastic aceasta amenajare a parterului am putea sa consideram ca picturile sunt ridicate in planul vizualitatii, folosindu-se pentru aceasta, ca si cadru izolator, neutru, toate celelalte elemente ale amenajarii: mobilierul, culorile, materialele. Este exact ceea ce reprezinta pentru o pictura rama sau pentru muzica tacerea care precede momentele de debut ale unei bucati muzicale.


O alegere, care ulterior nu a mai convenit, sunt prea multele spoturi si scafe care incarca spatiul. La proiectarea imobilului, arhitectul Serban Pacuraru nu a prevazut aceste elemente. Ele au fost ulterior adaugate de catre proprietari

IN TON CU JOAN MIRO


Interesanta este si amenajarea de la etaj a spatiului fetei, impartit prin trepte in doua zone: una de lucru, de odihna si relaxare, iar cealalta destinata primirii prietenilor. Si acest spatiu are un element care atrage, care domina impunator, materializat de un perete pictat cu o reproducere dupa un tablou al lui Joan Miro, reprezentant de origine spaniola al suprarealismului, unul dintre preferatii familiei. Pe baza armaturii tabloului, s-au supraetajat toate celelalte calitati estetice ale locului. Sunt prezente aici alegeri asortate cu formele jucause, vesele si distorsionate modele zoomorfe sau forme organice in culori stralucitoare de albastru, rosu, galben, verde si negru imaginate de tablou. In acest spirit s-au ales covorul din spatiul de intalnire cu prietenii, masuta din sticla cu forma unduita, mici obiecte decorative, canapeaua din piele albastra.

SFAT


Efectele de contrast duc la punerea in evidenta a unui centru de interes pe care ti-l doresti. Daca ai un obiect valoros estetic ii poti sublinia calitatile punand in aceeasi compozitie forme, marimi sau culori contrastante si asta pentru ca impresia estetica poate lua nastere prin punerea in aceeasi scena a opozitiilor.
×