x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Teatrul luminii

Teatrul luminii

18 Mai 2005   •   00:00

Iluminatul artificial are un real impact asupra atmosferei interioare. Simpla variatiune a intensitatii luminii produce efecte de nuante cromatice spectaculoase. Arhitectii Mariana Bercu si Zeki Haytham, de la Square Studio, au prevazut, intr-o casa din Bucuresti, punerea in evidenta a arhitecturii interioare si a decorului creat de ei prin intermediul luminii

Proprietarii acestei vile au cumparat imobilul deja ridicat, dar si-au dorit sa-l personalizeze. Spatiile foarte mari existente initial, fara delimitari intre functiunile de zi, finisajele terne, inexpresive nu ofereau confortul vizual si estetic dorit. De aceea au apelat la cei doi arhitecti care au realizat un frumos proiect de reamenajare.

Acesta a presupus reconfigurarea si iluminarea spatiilor, finisarea, decorarea si mobilarea lor.

De ce este special acest interior? Datorita combinatiilor reusite de culori, alegerea inspirata a mobilierului si a corpurilor de iluminat cu forme simple, elegante. De asemenea, arcadele si modul de iluminare care "indulcesc" interiorul.

Zona de zi "americana"

Intrarea in casa este rezolvata in gen american, respectiv ea coincide cu cea in spatiul zonei diurne, care cuprinde livingul, sufrageria si bucataria. De aceea, arhitectii au avut in vedere crearea unui ambient de impact si totodata unitar sub aspectul finisajelor, culorilor de pe suprafetele larg desfasurate (pardoseala, pereti). Pe de alta parte, au prevazut intimizarea bucatariei si a livingului vizavi de accesul principal. Foarte important a fost felul in care s-a grupat mobilierul pe zone. S-a urmarit ca fiecare destinatie sa fie in vecinatatea unei suprafete vitrate (ferestre), iar circulatia sa devina naturala, logica, fluida de la o zona la alta.

Separare subtila si estetica

Pentru a personaliza fiecare functiune in parte nu s-a recurs la o compartimentare stricta, la culori diferentiate sau transformari radicale, cu structuri false din gips carton. Solutia oferita de arhitecti este una ingenioasa prin subtilitatea ei. Astfel, pentru a sugera zona de hol corespondenta intrarii in casa, s-a optat pentru separarea flexibila a livingului, prin intermediul unei usi duble culisante. De cealalta latura s-a montat un acvariu mare, ce constituie un element de delimitare aparte. El demarcheaza vizual bucataria fata de accesul principal, de sufragerie si living. De asemenea, marcheaza spatiul de trecere catre scara interioara, conferind zonei destinatia evidenta de hol. Acvariul este fixat pe o structura metalica si inglobat intr-un mobilier din MDF vopsit, ce mascheaza instalatia aferenta acvariului. Sufrageria este in intregime vizibila o data ce ai pasit pragul casei. Ea este insa frumos amenajata, iar separarea ei de restul functiunilor este rezolvata la nivel estetic prin gruparea mobilierului specific, punctarea prin prezenta covorului si a candelabrului corespondent locului de luat masa.

Decorul in camera de zi si sufragerie

Proprietarii si-au dorit un ambient modern, dar nu avangardist in gen hi-tech sau minimalist. In acest sens, arhitectii au propus un decor actual, care reinterpreteaza stilizat liniile clasice. Formele simple, curate, debarasate de ornamente sau texturi bogate evidentiaza designul mobilierului. Pentru confort si un aer familiar, in living, canapelele au fost alese cu tapiterie textila. In sufragerie, lemnul masiv excelent finisat ia forma unui mobilier actual. Draperiile, covoarele, plantele verzi, obiectele decorative sunt asortate ansamblului.

Nuantele neutre, in tonuri pamantii, sunt combinate cu cele de galben deschis. Trecerea de la pardoseala rece din sufragerie (gresie) la cea calda din living (parchet) este armonioasa tocmai datorita culorilor alese din aceeasi gama cromatica. Pentru a amprenta fiecare incapere in parte s-a recurs la modelarea peretilor in zona golurilor ferestrelor - living, respectiv configurarea unor arcade - sufragerie. Si, totusi, decorul interior nu ar fi fost la fel de spectaculos fara jocul controlat al luminilor, fara o justa pozitionare a corpurilor (cu un design clasic), care creeaza o atmosfera aparte in casa. Iluminatul este scenografic, incalzind culorile, aducand dramatism prin contrastul de lumini si umbre, reliefand arhitectura interioara.

Bucatarie moderna

Spatiul bucatariei este excelent exploatat. Mobilierul de aici are toate electrocasnicele si dotarile incorporate si urmeaza conturul perimetral al spatiului. Ca o nota de originalitate in amenajarea acestei incaperi se remarca modul de amplasare a zonei de gatit, respectiv in directa legatura cu fereastra. Forma atipica a acesteia a permis rezolvarea adoptata de arhitecti, care indeplineste atat criteriul functional, cat si cel estetic. Locul de luat masa se afla in prelungirea frontului de lucru. Este marcat de amplasarea corpului de iluminat si de nisa configurata in dreptul lui.

Designul mobilierului este simplu, rezultat din asocierea echilibrata a modulelor. Corpurile de iluminat (lampa, spoturi) sunt directionate catre zonele de interes.

Zona nocturna

Zona de noapte se afla la etaj, unde se accede prin intermediul scarii interioare.

Cel mai interesant este dormitorul matrimonial, unde camera de baie comunica direct cu incaperea destinata odihnei. Delimitarea exista, dar este sugestiva. O structura joasa din gips carton separa cele doua functiuni. In plus, ea este folosita si ca loc de depozitare, cu rafturi interioare orientate catre baie. Frontul montat deasupra acestei structuri permite, de asemenea, expunerea de obiecte decorative. Aceeasi atentie acordata asortarii culorilor, chiar daca suprafetele sunt finisate cu materiale diferite, si impactul studiat al luminii care creioneaza atmosfera ce personalizeaza intreaga casa.

Adela Parvu
Foto: Marius Bercu
Arhiva Ideal Decor
×