x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Teoria asimetriei

Teoria asimetriei

25 Aug 2005   •   00:00
Teoria asimetriei

Gratis nu exista, ieftin nu rezista

  • Editorial de Adela Parvu
  • Toti vrem repede, bine, frumos, deosebit si cu bani putini, mai ales cand e vorba de casele noastre, ca in celelalte domenii nu ma bag. Si departe de a fi adepta solutiilor costisitoare, a obiectelor exclusiv de marca, dupa mai bine de opt ani de presa de specialitate, pot sa va spun cu cea mai mare convingere ca gratis nu exista, iar ieftin nu rezista pentru amenajarea locuintelor. Incepand de la materialele de constructii luate de la tarabe pana la mesteri care cer putin si mobilier luat din piata, intotdeauna exista reversul medaliei. Va marturisesc faptul ca nu am crezut pana nu m-am fript. Sunt atatea lucruri care fac diferenta, incat subiectul va ramane mereu deschis. Desigur, ma veti intreba: dar care este solutia, de unde exista certitudinea ca ceea ce cumpar, chiar daca o fi de marca, rezista? As fi ipocrita sa spun ca stiu solutia. Dar ceea ce pot spune este ca in tara asta exista institutia Protectiei Consumatorului, ca exista posibilitatea incheierii de contracte, ca exista facturi si asa mai departe. Romanii s-au obisnuit ca atunci cand dau banii pe ceva care se strica in secunda doi sau platesc degeaba ori prea scump serviciile unor mesteri sau firme de specialitate sa se resemneze. O atitudine pe care o blamez. Nu cumparati mobila, materiale de constructii, electrocasnice sau orice altceva daca nu primiti garantie, daca nu vi se taie factura. Nu angajati pe vecinul din bloc sa va repare instalatia de la baie sau cea electrica, nici macar televizorul, daca nu este autorizat, daca nu va poate garanta serviciile. Si de multe ori, in lipsa informarii, cand cumparati sau apelati la servicii aparent ieftine, va pacaliti, pentru ca sunteti voi siguri din start ca la un magazin serios sau o firma v-ar costa mai mult. Dar foarte putini dintre voi verifica acest lucru. Nu va mai luati dupa zvonuri, dupa barfele din fata blocului, informati-va si, atunci cand o firma cu acte in regula va da teapa, reclamati! Pentru ca ascultati ce va spun si ceea ce multi dintre voi o stiu, dar o iau in gluma, gratis nu exista, ieftin nu rezista!

    ×