Sfârşitul zilelor cu mult soare şi grădini înflorite este trist pentru iubitorii de plante, dar trebuie să ştiţi că toamna este cel mai prielnic anotimp pentru îngrijirea grădinilor fie ele cu flori sau de legume.
Profitaţi de zilele care au mai rămas până la instalarea iernii şi faceţi curăţenie, puneţi îngrăşământ, plantaţi flori noi şi asiguraţi-vă că aţi protejat toate plantele şi copacii de animale şi de ger.
CURĂŢENIE DE TOAMNĂ, ÎN GRADINĂ
Specialiştii www.doityourself.com spun că primul pas către o gradină perfectă este curăţenia de toamnă. Îndepărtaţi toate buruienile şi plantele moarte. Dacă nu aveţi o grămadă de compost, acum este momentul să începeţi să faceţi una. Aveţi însă grijă să nu puneţi acolo şi buruienile ale căror seminţe pot supravieţui peste iarnă, iar la primăvară veţi sfârşi prin a planta noi buruieni. După ce aţi îndepărtat toate plantele nedorite, este îndicat să săpaţi grădina şi să daţi cu îngrăşământ cu scopul de a pregăti din timp solul pentru ceea ce urmează să plantaţi la anul.
PLANURI DE VIITOR
Nu este deloc devreme să vă gândiţi de acum la ceea ce urmează să plantaţi la primăvară mai ales dacă vreţi să renunţati la plantele cărora nu le-a mers bine, să adăugaţi altele noi, să le mutaţi pe cele deja existente sau pur şi simplu vreţi să modificaţi aspectul grădinii. Luaţi apoi în considerare fiecare aspect dorit şi imaginaţi-vă unde şi cum v-aţi dori să fie. După ce aveţi totul clarificat, nu mai aveţi decât să vă puneţi planul în aplicare.
Plantele perene rămân verzi o mare perte a anului, iar toamna este perioada perfectă pentru a le planta. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul arbuştilor de foioase. Dacă optaţi pentru astfel de plante asiguraţi-le apă din plin pentru că umiditatea le ajută să îşi întărească rădăcinile, dar şi să reziste temperaturilor scăzute din iarnă.
Puteţi chiar să presăraţi seminţe de flori acolo unde doriţi să crească anul viitor. Dacă vreţi un model anume delimitaţi-l cu pietricele sau cu un gărduţ improvizat, astfel încât la primăvară, când veţi curăţa buruienile şi surplusul de flori, să nu stricaţi forma. Şi bulbii florilor care apar primăvara trebuie plantaţi tot acum. Săpaţi găurile în care îi puneţi îndeajuns de adânci încât să nu permită rozătoarelor să ajungă la ei. Au nevoie de protecţie şi arbuştii şi copacii cu tulpini subţiri care pot fi roşi de şoareci şau iepuri. Pentru a preveni astfel de neplăceri este indicat să puneţi în jurul tulpinilor câte un gărduleţ din sârmă.
ÎNTREŢINEREA GAZONULUI
Majoritatea grădinilor au şi porţiuni de gazon care nu trebuie neglijate. Sfârşitul verii nu înseamnă abandonarea lucrărilor de întreţinere a acestor spaţii, ci din contră. Îndepărtaţi frunzele uscate care cad pe el şi continuaţi să îl tundeţi până la venirea zăpezii. Iarba lungă, acoperită cu frunze şi un mediu umed sunt combinaţia ideală pentru dezvoltatrea ciupercilor.
Strângeţi frunzele uscate în grămezi peste care treceţi cu maşina de tuns iarba. Astfel le puteţi folosi ca îngrăşământ pentru straturile de flori sau le puteţi pune peste grămada de compost unde se vor descompune în timpul iernii şi vor forma un îngrăşământ perfect pentru primăvară.
La final mai trebuie doar să răspândiţi în iarbă un îngrăşământ de toamnă şi pesticid şi astfel vă asiguraţi că la primăvară veţi avea un gazon puternic şi sănătos.
Citește pe Antena3.ro