x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Trei metode simple pentru a scoate petele de pe haine

Trei metode simple pentru a scoate petele de pe haine

03 Oct 2016   •   09:00
Trei metode simple pentru a scoate petele de pe haine
Sursa foto: pixabay.com

De câte ori nu vi s-a întâmplat să vă pătaţi bluza preferată, sau faţa de masă cu ulei? Iată câteva dintre soluţiile eficiente prin care puteţi scăpa rapid de petele de ulei sau grăsime. Aplică pudră de talc direct pe pată şi las-o să acţioneze timp de 5-10 minute pentru ca ea să absoarbă grăsimea. Îndepărtează pudra rămasă cu o pensula sau scutură materialul. Aplică pe acelaşi loc puţin detergent lichid pentru pete şi lasă-l să acţioneze încă cinci minute. Clăteşte cu apă caldă din abundenţă. Dacă pata nu a dispărut de tot, repetă procedeul. 

Creta albă este foarte bună în aceste cazuri, la fel lui detergentul de vase. Acoperă pata cu praf de cretă din abundenţă şi las-o cinci minute, după care bagă haina la spălat. În cazul detergentului, dacă este foarte colorat, diluează-l cu puţină apă pentru a colora materialul. Lasă detergentul să acţioneze câteva minute, apoi freacă unde este situată pata. Pentru a clăti haina, puneţi două treimi de apă şi o treime de oţet şi clătiţi o dată cu acest amestec, apoi cu multă apă. 

 

×
Subiecte în articol: recomandari weekend sfaturi utile